De profesie monitor de schi, Niculai Necula, 75 de ani, schiază iarna, dar şi vara, pe iarbă, spre uimirea turiştilor.
Pe nea Nicu, cum îl alintă prietenii, îl poţi vedea aproape la fiecare sfârşit de săptămână pe pârtiile de la Cota 2000, din Sinaia. Schiuri speciale, din Italia Nea Nicu povesteşte că schiază încă din copilărie, de la vârsta de zece ani, dar că „pe iarbă e mai spectaculos“. „Nu aţi văzut cât de uşor am luat virajul? Nici la vârsta asta nu mă opresc, îmi este drag să schiez pe iarbă. Sper să o duc aşa mulţi ani de acum încolo, bineînţeles dacă m-or mai ţine genunchii!“, spune el râzând. Pentru că echipamentul este puţin diferit faţă de cel obişnuit, veteranul şi-a făcut rost de o pereche de schiuri speciale. Acestea sunt din metal şi au şenile cu rotile, aduse tocmai din Italia. Mai sunt clăparii şi beţele. La neobişnuita apariţie a schiorului pe role, turiştii aflaţi la Cota 2000 din Sinaia rămân uimiţi atât de echipamentul neobişnuit, dar mai ales de vitalitatea bărbatului, care nu vrea sa renunţe în ruptul capului la sportul care l-a consacrat. Dezamăgirea lui este că nu are cui să predea acest sport, pentru că „mulţi nu văd cu ochi buni schiatul pe iarbă, au impresia că sunt într-o ureche“.