Leul, TOT mai puternic. IATĂ cotaţia de astăzi. Atenţie, s-ar putea să nu ţină mult!
- Raluca Florescu
- 30 octombrie 2012, 13:14

Leul s-a întărit şi astăzi în raport cu moneda europeană, până la 4,5370 lei/euro, cursul oficial. Ritmul aprecierii leului a fost destul de alert în ultimele zile. Cotaţia de astăzi este cu 0,7 bani sub cea de ieri, când cursul oficial a scăzut de asemenea cu aproape un ban în raport cu acela din ziua anterioară.
Astăzi, moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu dolarul american. Dacă ieri BNR a indicat un curs de 3,5195 lei/dolar, astăzi cotaţia a ajuns la 3,5023 lei/dolar.
Potrivit analiştilor financiari, leul se apreciază datorită sprijinului oferit de banca centrală, care încearcă astfel să contracareze presiunile de depreciere care se exercită asupra monedei locale. În preajma alegerilor din decembrie, acestea s-ar putea înteţi din cauza tensiunilor politice ce pot apărea.
Planul prin care BNR susţine leul Ieri, leul a cunoscut cea de -a şasea zi de apreciere în raport cu euro, cea mai îndelungată perioadă de întărire din ultimele şase luni, cauza fiind reducerea lichidităţii pe care BNR o furnizează băncilor prin operaţiuni repo, scrie Bloomberg.
Câştigul monedei naţionale în faţa celei europene a ajuns ieri la 0,6% de săptămâna trecută până acum, cea mai puternică apreciere în rândul monedelor est-europene monitorizate de Bloomberg. Randamentele pentru bondurile denominate în euro au suferit uşoare schimbări, situându-se la un nivel de 4,34%.
Motivul aprecierii continue a leului este strategia adoptată de banca centrală în ultimul timp. BNR a scăzut ieri scăzut suma oferită băncilor prin operaţiuni repo până la 4 miliarde de lei, comparativ cu 6 miliarde de lei, pe data de 8 octombrie. O măsură similară a ajutat leul să se întărească cu 2,5% în august.
"Leul primeşte suport de la banca centrală, care ne aşteptăm să continue această politică atâta vreme cât moneda este ameninţată de presiuni de depreciere", scrie Dan Bucşa, economist al subsidiarei din Londra a UniCredit, în cadrul unui raport trimis presei. "Volumul oferit astăzi (ieri n.r.) băncilor prin operaţiuni repo reflectă percepţia băncii centrale că leul ar putea fi supus unor presiuni crescute de depreciere", mai scrie acesta.