VA fi SCHIMBAT Tudorel Toader de la Ministerul Justiție? ANUNȚUL lui Liviu Dragnea

VA fi SCHIMBAT Tudorel Toader de la Ministerul Justiție? ANUNȚUL lui Liviu Dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a comentat pe marginea speculațiilor apărute în mass-media în legătură cu o posibilă schimbare a lui Tudorel Toader de la Ministerul Justiției în noua configurație a Guvernului care va fi condus de Mihai Tudose, care a fost desemnat luni seară în funcția de premier de către președintele Klaus Iohannis.

Jurnaliștii l-au întrebat pe Liviu Dragnea, dacă Tudorel Toader nu va mai deține portofiliul la Ministerul Justiției, așa cum informează unele surse din PSD. Răspunsul oferit de liderul social-democraților sugerează că fostul judecător de la CCR își va păstra mandatul la Justiție.

"Știm, pe surse deocamdată, că s-ar vrea schimbarea ministrului Justiției. Există posibilitatea ca Tudorel Toader să nu mai fie ministru în următorul Cabinet?", a fost întrebarea adresată de presă lui, după întâlnirea de la Vila Lac 1.

"Cred ca sunt surse proaste", a spus președintele PSD, citat de Digi 24.

La insistențele jurnaliștilor, care au întrebat dacă secretarul de stat Mariana Moț este o variantă pentru șefia Ministerului Justiției, Dragnea a continuat: "Nu, cred că sunt surse proaste."

Președintele PSD a mai precizat că, înainte de ședința de mâine a Comitetului Executiv al PSD, va avea discuții "foarte seriose" cu șefii de filială.

"O să discutăm împreună și o să discut și cu fiecare în parte ca să fie liberi să spună ce cred de cuviință, după care ne reunim", a afirmat Liviu Dragnea.

Marți dimineață, întrebat dacă va rămâne la Ministerul Justiţiei, în Guvernul Tudose, Tudorel Toader a spus că îşi va îndeplini obligaţiile "până în ultimul minut".

"Dacă mi se va pune această întrebare, voi da un răspuns. Îmi voi îndeplini obligaţiile până în ultimul minut. (...) Până în ultimul moment sunt în birou şi îmi fac datoria, dacă voi fi întrebat, voi răspunde, dacă nu, evident nu răspund la întrebări nespuse, ipotetice", a spus Toader.

Premierul desemnat Mihai Tudose se întâlnește marți cu liderii organizațiilor PSD la Vila Lac 1, o vilă de protocol din Capitală, unde vor discuta și stabili lista miniștrilor din viitorul Executiv pe care îl va conduce.