Schimbări timide pe piața financiară. BCE a redus dobânzile, cum vor lua românii împrumuturi

Sursa foto: arhiva EVZ

În ședința de joi, 6 iunie, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că va reduce dobânzile directoare cu 0,25%. Este pentru prima oară în ultimii doi ani când BCE a operat reducerea dobânzilor.

BCE a redus dobânzile directoare cu 0,25%

Cu toate acesta perspectivele pentru o nouă reducere a dobânzilor sunt destul de limitate, după cum a declarat Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene. Banca Centrală Europeană a redus dobânzile ultima oară în 18 septembrie 2019, iar după sesiunea financiară de astăzi, BCE a redus dobânzile sub pragul de 4%, până la 3,75%,

Deși anunțul instituției bancare a fost așteptat de multă vreme, piețele financiare nu vor simți instant efectele. În plus, avertizează Christine Lagarde. „Viteza şi durata viitoarelor scăderi de dobânzi ale BCE sunt în continuare ”foarte incerte”.

BCE. Sursa foto: Arhiva EVZ

Inflația a crescut ușor

„Acesta este un proces care se află în curs (...), ceea ce este incert în privinţa vitezei cu care vom merge şi a timpului pe care-l va lua acest lucru”, a adăugat președintele BCE. După recordul de 10,6% atins în octombrie 2022 pe fondul războiului din Ucraina, majorarea prețurilor la consum din zona euro a fost redusă de patru ori în decursul unui an. Asta în contextul în care climatul economic mondial încă mai resimțea efectele pandemie care a oprit economia în loc.

De asemenea și inflația a înregistrat o creștere ușoară de la 2,4 la 2,6, dar creștere de 0.2% nu a pus în discuție tendința de scădere agregată. Banca Centrală Europeană și-a setat ca obiectiv creșterea prețurilor la consum până la un prag de 2%, prag pe care BCE îl vrea atins anul viitor.

Depozite bancare Sursa Foto: Facebook

BCE are ca obiective creșterea prețurilor la consum

„Banca Central Europeană este astfel atentă la eventuale efecte secundare ale creşterii salariilor. Având în vedere accelerarea creşterii acordurilor salariale, la 4,7% pe an în primul trimestru din 2024”, a explicat un însărcinat cu managementul obligaţiunilor la Allianz GI, Franck Dixmier, potrivit stiripesurse.ro.