Schimbări climatice MAJORE vor avea loc în zilele următoare! Anunțul de ultimă oră al șefei ANM

Schimbări climatice importante vor avea loc în perioada imediat următoare, după episoadele de vreme rece, ploi și ninsori din ultima perioadă, a anunțat directorul executiv al Administrației Națională de Meteorologie.

Șefa ANM, Elena Mateescu, a precizat că, dacă vremea se va menține rece și la începutul acestei săptămâni, după 25 aprilie temperaturile vor intra în media perioadei.

”În perspectiva cantităților de precipitații deja am depășit media climatologică a acestei luni ținând cont însă că aceste cantități de precipitații au căzut în cele trei zile în care episodul de vreme severă a fost caracterizat prin precipitații lichide, prin lapovițe și prin ninsori. Practic perioada 1-17 aprilie înregistra la nivelul României numai 25 litri pe metrul pătrat iar ceea ce s-a întâmplat în trei zile au compensat să spunem deficitul de precipitații astfel încât pentru primele două decade vorbim deja despre o ușoară depășire recuperând deficitul acumulat anterior”, a explicat șefa ANM la la televiziunea publică.

”Trebuie să vorbim despre ziua de sâmbătă, 22 aprilie, când s-a înregistrat cea mai friguroasă dimineață din această lună iar în cele mai multe zone ale țării au fost înregistrate temperaturi specifice pragului de îngheț. Acolo unde stratul de zăpadă este prezent, mai ales în zona Moldovei, putem vorbi de un efect benefic însă doar pentru culturile de orz și grâu. Pentru speciile pomi-viticole sau rapiță vom putea să evaluăm efectele acestor temperaturi foarte scăzute după ce episodul de vreme mai rece se va încheia pentru că și debutul săptămânii viitoare, cel puțin până pe 24 aprilie, este posibil să avem în zonele de câmpie temperaturi apropiate de pragul de îngheț. 

Așadar o perioadă mai rece în primele zile ale săptămânii după care începând din 25 aprilie până pe finalul acestei luni vom avea temperaturi în creștere astfel încât să ne apropiem de mediile specifice datei din calendar. Dacă este să privim și partea bună a lucrurilor putem spune că precipitațiile care au căzut săptămâna trecută au refăcut în bună parte rezerva de apă din sol pentru că înainte de acest episod de vreme severă înregistram secetă pedologică moderată și chiar severă în cea mai mare parte a țării”, a mai declarat Elena Mateescu.

În schimb, ultima lună de primăvară se anunță din punct de vedere meteo cu temperaturi normale. 

”Din nou  datele Centrului European indică și pentru ultima lună a acestei primăveri cantități de precipitații posibil cu o tendință de excendent în cea mai mare parte a țării, exceptând zona de sud și sud-est unde ne vom apropia de mediile specifice datei din calendar. Vorbim de cea mai ploioasă lună a primăverii cu valori de precipitații în creștere, comparativ cu luna martie și aprilie, astfel încât media climatologică a acestei luni să se încadreze între 50-70 de litri pe metrul pătrat la nivelul întregii țări”, a mai spus specialistul ANM.