Creştinii ortodocşi şi catolici sărbătoresc marți Schimbarea la Faţă a Domnului, o sărbătoare care aminteşte minunea pe care Iisus o face asupra lui însuși.
Schimbarea la Față. Credințe și tradiții
Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul şi pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrâneşte. Tot în popor se mai spune că de Schimbarea la Faţă nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să te certe cineva, că aşa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Faţă. Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar şi culcatul afară.
Pentru că este în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Faţă se prăznuieşte prin dezlegare la peşte.
Pelerinaj pentru Schimbarea la Față Mii de pelerini din România merg în fiecare an de Schimbarea la Faţă pe Muntele Tabor , singurul munte izolat din Israel, care se află în regiunea Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos.
Cei care au sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului pe Muntele Tabor povestesc că, în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obişnuit. Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în acelaşi loc, în direcţia Nazaretului, şi la aceeaşi vreme, până noaptea târziu.
Schimbarea la Față. Sensuri populare
În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
Schimbarea la Faţă mai este numită în popor şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greaca a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea). Sfântul Antim Ivireanul o numeşte sugestiv Dumnezeiasca Înfrumuseţare a lui Hristos.
În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii.
Se spune că aceia care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba.
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.