Anul școlar 2022-2023 va fi clar unul al schimbărilor. Elevii ar putea avea doar două note la fiecare materie. Mediile se vor încheia doar la finele anului. Vor fi cinci module de învățare urmate de cinci vacanțe. Nu se vor mai da teze.
Ministerul Educației anunță că elevii ar putea primi doar două note la fiecare materie pe parcursul unui an școlar. Nu este însă impusă și o limită maximă a numărului de note. În prezent, regula este ca la fiecare materie numărul de note să fie egal cu numărul de ore pe săptămână plus 1. Adică, dacă la matematică și la română sunt patru ore săptămână, numărul de note obligatoriu este de 5 pe semestru.
O altă noutate este faptul că mediile se vor încheia doar la finele anului. Predarea şi evaluarea periodică rămân îndatoririle profesorului, care nu va scăpa de inspecțiile periodice. Un document oficial care prevede toate schimbările din următorul an şcolar va fi pus în dezbatere publică începând cu data de 30 mai.
„Este relevantă o medie la final de an școlar. O medie care să fie făcută din cel puțin 2 note", a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.
Modelul francez
Modalitatea de notare este inspirată din modelul de învăţământ francez. „Profesorii aleg modul în care evaluează şi numărul de evaluări ale elevilor pentru că au calitatea şi capacitatea de a face acest lucru.Vor fi mai puține calificative, dar nu neapărat mai puține evaluări“, spun reprezentanții ministerului Educaţiei.
„Să nu uităm că evaluarea se poate face şi verbal şi ar fi foarte indicat ca un cadru didactic să stea de vorbă cu elevul şi să îi spună aici mai ai de lucrat, aici stai foarte bine, învață şi mai bine ca să poţi progresa să atingi excelența", spune Radu Szekely, secretar de stat în ministerul Educaţiei, potrivit sursei citate.
Cum va arăta noul an școlar
Anul școlar 2022-2023 va avea cinci module de învățare și cinci vacanțe. Școala începe în 5 septembrie și se încheie în 16 iunie. De asemenea, după fiecare modul de învățare, de 6-8 săptămâni, va urma o vacanță. Profesorii vor avea libertate absolută în ceea ce privește evaluarea elevilor. Tezele nu mai sunt obligatorii, dar profesorii pot da evaluări care pot avea această denumire.
Noua structură a anului şcolar 2022-2023 a fost publicată în Monitorul Oficial.
- 5 septembrie – 21 octombrie – MODULUL 1
- 22 octombrie – 30 octombrie – vacanţă de toamnă
- 31 octombrie – 22 decembrie – MODULUL 2
- 23 decembrie – 8 ianuarie – vacanţă de Crăciun
- 9 ianuarie – 7 aprilie – MODULELE 3 şi 4 (cu o săptămână de vacanţă între 6 şi 24 februarie, la alegerea fiecărui inspectorat)
- 8 aprilie – 23 aprilie – vacanţa de Paşte
- 24 aprilie – 16 iunie – MODULUL 5
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică cadrul aceluiași modul de învățare.