Scene teribile la Iași. O minoră, traumatizată pe viață în cămin

Scene teribile la Iași. O minoră, traumatizată pe viață în cămin

O tânără de 17 ani, care locuiește în căminul unui liceu din Iași ar fi fost amenințată cu arma, duminică seara, în curtea unității de învățământ.

Un profesor a anunțat autoritățile, dar în discuțiile cu polițiștii fata a declarat că nu a văzut nici o armă și că nu depune nici o plângere.

Incidentul a avut loc în curtea Colegiului Tehnic de Tranporturi și Construcții Iași. Un grup de tineri a pătruns în parcul din fața colegiului și a intrat în conflict cu două fete care locuiesc în căminul unității.

„Niște tineri din cartier au intrat în curtea școlii și au avut o altercație cu două fetițe care sunt cazate în cămin, nu sunt de la mine din școală”, a declarat pentru Mediafax Anca Roznovanu, directoarea colegiului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A intervenit portarul, pedagogul de serviciu, s-au respectat procedurile, a fost chemat serviciul 112. Nu sunt victime, nu a avut nimeni nevoie de îngrijiri medicale”, a mai spus Roznovanu.

„Era un grup de 7-8-9 tineri, și fete și băieți, știu doar că s-au legat de fete.”

Apelul la 112 a fost făcut de pedagogul de serviciu, care a fost informat de fete despre ce s-a petrecut.

„Pe la 17.30, am fost sesizați cu privire la faptul că o elevă din municipiul Iași ar fi fost amenințată. Din primele cercetări, s-a constatat că aceasta ar fi avut discuții contradictorii cu un tânăr, fără a fi amenințată”, a declarat purtătoarea de cuvânt al IPJ Iași Beatrice Romanescu.

„Apelul inițial a fost pentru amenințare cu arma, dar fata a declarat că nu a fost amenințată în nici un fel și nici nu a observat vreo armă”, a mai spus Romanescu.

Potrivit unor surse, fata ar fi fost lovită în zona abdomenului, dar nu vrea să depună plângere.