Scene revoltătoare pe litoral. Zeci de turiști, prinși în horă la Eforie Nord

Zeci de turiști s-au prins în horă la o terasă din stațiunea Eforie Nord, în plină pandemie, nerespectând regulile și riscând să se infecteze în grup.

Petrecăreții au fost surprinși dansând o sârbă în mijlocul drumului, prinși de mână, fără distanțarea legală, potrivit site-ului antena3.ro. Oamenii au dansat minute în șir în mijlocul drumului, după ce au auzit muzica la o terasă din apropiere.

Dar acest episod nu este unul izolat întrucât în urmă cu puțin timp, la Mamaia a avut loc un incident similar. Și acolo, mai mulți petrecăreți s-au prins în horă și au dansat fără să le pese de riscul pe care îl presupune astfel de manifestări.

De asemenea, săptămâna trecută, polițiștii i-au amendat drastic pe cei care nu au respectat măsurile recomandate de autorități pe litoral.

Vineri noapte două cluburi din Mamaia au fost închise în urma unor controale. Alte trei localuri au fost amendate de autorități întrucât patronii nu au respectat regulile în timpul stării de alertă.

În plină pandemie, litoralul românesc este plin de turiști. Peste 70.000 de oameni sunt acum la mare. Cei mai mulţi dintre ei continuă să ignore pericolul de infectare şi apelurile la responsabilitate ale autorităţilor.

De asemenea, azi s-a înregistrat un nou record de infectări cu coronavirus, dar și de teste. Astfel, în urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus.  Acestea au fost cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.087.783 de teste. Dintre acestea 22.511 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.329 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 11.616 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 25 iulie.