Scene incredibile la Poliție. Bătaie între agenți, în secție. Colegii au sunat după ajutor

Poliția Română. Sursa foto: Arhiva EvZ

Bătaie între polițiști la finalul săptămânii trecute. Polițiștii din Ilfov au fost alertați de urgență duminică, 30 iunie, după ce un ofițer de la Poliția Autostrăzi a cerut ajutor. Situația a implicat o altercație între doi colegi de serviciu, iar echipaje ale Poliției Pantelimon au intervenit la fața locului.

Bătaie între polițiști. Colegii au sunat după ajutor

Incidentul a fost semnalat de ofițerul de serviciu al Poliției Autostrăzi, care a solicitat sprijinul colegilor din Pantelimon pentru a gestiona conflictul dintre cei doi polițiști. Intervenția a fost rapidă, având în vedere natura delicată a situației în care membri ai aceluiași corp polițienesc au ajuns la un conflict fizic.

„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, privind o altercație în incinta sediului Biroului de Poliție al Autostrăzii A2, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov este abilitat să comunice următoarele: La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii Poliției Orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că ar fi izbucnit o altercație între doi polițiști, în incinta sediului Biroului de Poliție Autostrada A2”, a anunțat IPJ Ilfov.

Sursa foto: Poliția Română

De la ce ar fi pornit bătaia dintre cei doi polițiști

Presupusa altercație dintre cei doi polițiști s-ar fi desfășurat în absența martorilor, iar agentul care a raportat incidentul nu prezintă urme vizibile de violență, scrie Gandul. Polițiștii din Orașul Pantelimon au inițiat o anchetă pentru a clarifica circumstanțele exacte ale conflictului, iar părțile implicate vor fi chemate pentru audieri în cursul investigației.

Conform unor surse judiciare, disputele dintre cei doi ar fi pornit de la organizarea turelor și repartiția tronsoanelor de autostradă asupra cărora urmau să patruleze. Incidentul a dus la demararea unei anchete interne la Poliția Română, la sediul Poliției Autostrăzi, situat pe Autostrada A2, la kilometrul 22.

„Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că aceștia ar fi avut o discuție în contradictoriu, pe fondul unor neconcordanțe legate de planificarea în serviciu. În cauză, se fac verificări, pentru stabilirea exactă a situației de fapt”, a adăugat IPJ Ilfov.

O altă altercație între oamenii autorității a avut loc la începutul acestui an

Pe data de 2 spre 3 februarie 2024, doi polițiști de la Brigada Autostrăzi au fost implicați într-o altercație care a avut loc în incinta și în parcarea unui restaurant din Arad. Conform informațiilor disponibile, cei doi polițiști, care sunt în serviciul Biroului de Poliție Autostradă A1 Deva-Nădlac, au fost acuzați că au agresat fizic o persoană în timpul incidentului. În urma acestui incident, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a decis să înceapă urmărirea penală in rem pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și distrugere.

„În fapt, s-a reţinut că în data de 3 februarie, în jurul orei 04:00 – 05:00, în timp ce se afla în incinta şi în parcarea restaurantului NOA, situat în zona 3 Insule din județul Arad, persoana vătămată T.R.A. a fost agresată fizic de către două persoane de sex masculin.

De asemenea, în aceleaşi împrejurări, persoanei vătămate T.R.A. i-a fost deteriorat şi telefonul mobil. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, a transmis la acea vreme Parchetul cu privire la altercație.