Scene incredibile în Giuleşti! VIDEO

Scene incredibile în Giuleşti! VIDEO

Meciul Rapid - Steaua, derby-ul etapei a 24-a din Liga I, a fost întrerupt în minutul 72, la scorul de 1-0 pentru giuleşteni, pentru că arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit în cap cu un obiect. Este pentru prima oară în România când un meci este întrerupt din cauza violenţelor din tribune. Gazdele deschiseseră scorul în minutul 68, prin Cristian Săpunaru.

Peste numai patru minute, în Giuleşti s-a pornit urgia. La o fază în dreptul tribunei a doua, arbitrul Alexandru Deaconu a acuzat o lovitură la cap cauzată de un obiect aruncat din tribună. Alexandru Deaconu a mers spre observatorul Valentin Alexandru şi, după câteva minute de parlamentări, arbitrul părea decis să reia meciul. În acelaşi timp, de la staţia de amplificare, suporterii au fost ameninţaţi că, la primul incident similar, meciul va fi oprit. Imediat cum Deaconu a ajuns în zona în care a fost lovit, din tribună a zburat alt obiect! În acel moment, Deaconu a fluierat finalul partidei. Jucătorii Stelei s-au retras în fugă la vestiare, în timp ce giuleştenii - oficiali şi jucători - au sărit la arbitri, cerându-le să reia meciul.

Portarul Rapidului, Daniel Coman, poate rata Campionatul European din această vară. Acesta s-a accidentat în minutul 37, în urma unei intervenţii, fiind înlocuit la pauză.

A fost premeditare?

Deaconu a fost însă de neclintit şi, conform regulamentelor în vigoare, Steaua va câştiga meciul cu 3-0 la „masa verde“. Nervoşi pe stelişti că au plecat de pe teren, jucătorii Rapidului au dat buzna peste aceştia la vestiare, dar n-au putut să spargă uşa. Se pare că, în nebunia de după meci, Nae Manea l-a lovit pe arbitrul Deaconu!

Oficialii şi jucătorii Rapidului au dat altă conotaţie evenimentelor. Ei au acuzat că totul a fost planificat şi dus la îndeplinire după un plan bine pus la punct de oaspeţi. „O să-l identificăm pe cel care a aruncat obiectele în teren. Au fost suporteri stelişti infiltraţi acolo, care au făcut asta. Nu era niciun motiv pentru care suporterii noştri să reac- ţioneze astfel. Aveam 1-0, conduceam jocul... să-i fie ruşine lui Deaconu, care a fost junior la Steaua. Trebuia să arate trei minute şi apoi să decidă întreruperea jocului. În toamnă, în Ghencea, Săpunaru a fost lovit cu un şurub de opt centimetri, dar acesta a dispărut la comisie. Deaconu a arbitrat şi atunci, dar n-a mai întrerupt meciul. A doua oară s-a aruncat cu o brichetă care nu l-a lovit“, a spus Constantin Zotta. De menţionat că, în toamna lui 2005, tot în Giuleşti, au existat incidente cu mult mai grave (partida a fost întreruptă de trei ori atunci!), dar meciul s-a dus la capăt.

Rednic: „Ultimul meci la Rapid“

„Noi suntem acum izolaţi în vestiare. Stăm şi ore întregi închişi aici. Jucătorii sunt speriaţi, n-au mai văzut aşa ceva. Nu e nicio legătură între ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce susţine Zotta“, a spus stelistul Valeriu Argăseală.

După joc, antrenorul rapidist Mircea Rednic şi-a dat demisia. El a subliniat că „a fost ultimul meci la Rapid“.

LIGA I

RAPID - STEAUA . . . . . . .. . . . . . . . . . 1-0 Marcator: Săpunaru (68)

RAPID: D. Coman 7 (46, Andrade 6) - Săpunaru 8, M. Constantin 6, Maftei 6, Leonard 6 - Herea 5 (52, Pancu 5), N. Grigore 6, C. Lazăr 6, Cesinha 6 - Boya 5, J. Paulo 5. Antrenor: Mircea Rednic

STEAUA: Zapata 6 - Golanski 5, M. Rădoi 6, Ghionea 5, Neşu 6 - Lovin 5, Ov. Petre 5 - D. Moreno 5 (58, Habibou), N. Dică 5, Mendoza 6 (69, V. Badea) - P. Moreno 4. Antrenor: Marius Lăcătuş

Stadion: „Valentin Stănescu“; Spectatori: 10.000; Arbitri: Al. Deaconu 7 - N. Marodin 7, Ad. Vidan 7

> Meciul a fost întrerupt în minutul 72, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit în cap cu un obiect.

PREMIERĂ

Prima zi a lui Taher în Giuleşti

După ce, în urmă cu două săptămâni, refuzase să fie prezent la meciul Rapid - Poli Timişoara, spunând că nu vine în Giuleşti ca oaspete, Fathi Taher şi-a făcut, aseară, apariţia la derby-ul cu Steaua, confirmând în acest fel că este noul patron al Rapidului.

Taher a venit aseară la stadion împreună cu George Copos, fostul proprietar şi cel care i-a vândut pachetul majoritar de acţiuni. Acesta din urmă a simţit ce înseamnă să fii finanţatorul uneia dintre cele mai importante echipe din România încă de la intrarea pe arena de lângă Podul Grant, fiind asaltat de o mulţime de ziarişti. „O să fie un meci dificil, dar sper ca în această seară să port noroc Rapidului“, a declarat omul de afaceri iordanian înaintea partidei.

Copos: „Taher e un om bun“

Acesta nu a avut parte de vreun tratament special din partea suporterilor, care nici nu l-au aplaudat, dar nici nu l-au primit cu ostilitate. Taher şi-a luat deja în serios rolul de gazdă pe stadionul Giuleşti, întâmpinându- l, împreună cu George Copos, pe Gigi Becali, care a venit împreună cu verii săi, Ioan şi Victor Becali.

Viitorul patron al Rapidului a stat pe toată durata partidei alături de George Copos şi a bătut din palme la cântecele galeriei.

Fostul vicepremier a făcut lobby pentru Taher în faţa suporterilor, caracterizându-l pe iordanian drept „un om bun“ într-o discuţie cu unul din fanii de la tribuna 0.

Ne puteți urmări și pe Google News