Scene de neimaginat la Spitalul din Giurgiu: Pacienți cu COVID-19 se iau la întrecere
- Georgeta Petrovici
- 11 aprilie 2020, 09:53
Imagini șocante au fost surprinse pe holurile Spitalului Județean Giurgiu, unde mai mulți pacienți cu COVID – 19 au ajuns să se ia la întrecere. Ceilalți, au filmat scena, apoi au distribuit pe rețelele sociale.
În timp ce la televiziuni se vorbește încontinuu despre lipsa locurilor în spitale pentru pacienții infectați cu SARS-COV 2, sau despre cât de grele sunt condițiile de spitalizare, la Giurgiu e mare veselie. Pacienții infectați nu au altceva mai bun de făcut decât să organizeze întreceri zgomotoase.
Mai mulți pacienți infectați cu COVID-19 au fost filmați în timp ce se luau la întrecere, aflându-se în scaune cu rotile. Conducerea spitalului a aflat de pe internet ce se întâmplă în ”zona roșie” a spitalului, acolo unde sunt internate cele mai grave cazuri. Managerul a declarat că fiind zonă unde se tratează persoanele infectate, acestea nu sunt păzite sau supravegheate permanent. ”Zona roșie” e închisă, iar personalul medical ajunge doar când e necesar, în timp ce fiecare pacient are alocat propriul salon.
În imaginile distribuite se vede cum doi pacienți infectați cu COVID-19 se iau la întrecere, în scaunele cu rotile, pe holul spitalului, în uralele celorlalți pacienți. Cel puțin cinci persoane apar în clipul surprins și distribuit pe rețelele de socializare. În cauză, conducerea unității sanitare a deschis o anchetă internă, dar a sesizat și Poliția.
Sursa: B1