SCENE DE COȘMAR la Arad! Un polițist a fost CĂLCAT de un șofer cu mașina, când a aflat că va fi amendat

SCENE DE COȘMAR la Arad! Un polițist a fost CĂLCAT de un șofer cu mașina, când a aflat că va fi amendat

Momente șocante, în Arad, vineri! Un agent de poliție a fost lovit de un șofer în zona pieței Mihai Viteazu.

Potrivit relatărilor martorilor, agentul de poliție se afla în timpul programului, într-io intersecție din zona ieței Mihai Viteazu, când a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat.

Martorii susțin că șoferul urma să fie amendat, însă când a aflat acest lucru a apăsat pedala de accelerație, lovindu-l pe agentul de poliție.

Primăria Arad a confirmat informațiile și a precizat că șoferul a parcat neregulamentar: „Astfel că cei doi agenți prezenți în intersecție i-au cerut să se legitimeze. Nu numai că acesta a refuzat să răspundă solicitării agenților, dar a și urcat în mașină, apăsând pedala de accelerație și accidentându-l pe unul dintre agenți", precizează Primăria.

Polițistul a fost preluat de un echipaj SMURD. Potrivit surselor, acesta ar fi fost grav rănit, în zona membrului inferior stâng și a coapsei.

Cel mai probabil, șoferul se va alege cu doar penal pentru ultraj.

 

Ne puteți urmări și pe Google News