Părerile şi declaraţiile sunt împărţite când vine vorba despre cât de spontană a fost revolta de miercuri a angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice.
Revolta angajaţilor Ministerului Finanţelor a durat două zile, dar a reuşit să pună pe jar zeci de mii de bugetari. De unde însă a pornit acest protest şi cât de spontan a fost? Bunăoară, Sorin Blejnar, şeful Fiscului, nu crede deloc în spontaneitatea acţiunii, cu toate că susţine că a aflat ce se întâmplă abia miercuri la prânz.
Angajaţii spun însă că totul a pornit fără vreo programare prealabilă şi fără să existe vreun îndemn din partea unor organizatori.
Discuţii mai vechi între angajaţi şi liderii sindicali
Până la supărarea exprimată miercuri la orele amiezii pe palierul biroului ministrului Gheorghe Ialomiţianu, au mai existat discuţii cu liderii sindicali, deoarece angajaţii erau nemulţumiţi de faptul că, peste tăierea de 25% a salariului, nu au mai primit stimulente în lunile august şi septembrie. Oamenii spun însă că nemulţumirea a explodat brusc, după ce angajaţii din Finanţe au aflat că Ialomiţianu nu a semnat lista cu stimulentele pentru luna septembrie.
"Angajaţii din minister au considerat că nu este corect şi au ieşit pe hol. Totul a pornit de pe palierul cabinetului ministrului, după ce au aflat că nu s-au semnat listele", ne-a spus o angajată a Fiscului.
"Dacă am fi fost organizaţi de sindicat, am fi obţinut aprobări şi am fi făcut un marş de protest, nu ce am făcut acum de stau colegii 48 de ore în minister", a adăugat ea.
Marţi seară se ştia despre revoltă
Totuşi, se pare că anumite informaţii despre o revoltă circulau încă de marţi seară, când, după cum a spus la emisiunea "Naşul" de miercuri seară, Gheorghe Ialomiţianu a aflat de ce urma să se întâmple a doua zi.
Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, unul dintre liderii sindicali care au susţinut protestul de la Finanţe, spune că ştia că aşa ceva va avea loc încă de acum o săptămână.
"Eu l-am informat pe ministrul de finanţe cu o săptămână înainte că există o situaţie conflictuală la minister, că oamenii nu mai suportă situaţia", a declarat Oprescu.
Există voci sindicale care susţin că protestul deschis miercuri de angajaţii din Finanţe ar fi fost declanşat "cu buna ştiinţă a liderilor de sindicat, care de altfel le-au stat alături zi şi noapte". În plus, comunicatul confederaţiei Cartel Alfa a făcut un apel la solidaritate "prin întreruperea voluntară a lucrului în toate sectoarele bugetare".
Şi avocata pe dreptul muncii Magda Volonciu este de părere că "astfel de acţiuni, în care liderii stau cot la cot cu sindicaliştii şi îi cheamă pe toţi la răscoală, nu pot fi catalogate drept protest spontan, care nu este prevăzut de lege, ci mai degrabă o grevă spontană". Această grevă, spune avocata, este "ilegală, potrivit legislaţiei muncii". Dacă ar fi catalogat- o drept grevă spontană, atunci conducerea instituţiei ar putea da în judecată sindicatul organizator. "Interesul lor este să muncească şi să ducă bani acasă, nu să stea pe holurile ministerului." SORIN BLEJNAR, preşedintele Fiscului
NUMITOR COMUN
Doar cei mai buni vor primi stimulente
Revolta angajaţilor Finanţelor şi ai structurilor subordonate s-a încheiat, ieri după-masă, după ce conducerea ministerului le-a promis că le va acorda stimulentele pentru luna trecută celor care au demonstrat performanţe.
"Se vor constitui aceste comisii prin care se vor acorda în funcţie de criteriile de performanţă, în funcţie de anumiţi indicatori, bani pentru personalul care a contribuit în mod decisiv la creşterea încasărilor bugetare, la combaterea fenomenului de evaziune fiscală", a precizat Sorin Blejnar, şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ministrul Gheorghe Ialomiţianu a precizat că legea privind salarizarea angajaţilor de la Finanţe va fi votată marţi. Potrivit actului normativ, salariile acestora vor creşte la nivelul salariilor din sistemul bugetar. Ministrul Gheorghe Ialomiţianu a spus că nu a fost niciodată împotriva sistemului de stimulente, doar că, spune oficialul, acestea trebuie acordate transparent, în funcţie de performanţă.