Scenariu sumbru privind construcțiile și vânzările de locuințe

În perioada următoare se așteaptă la o încetinire sau chiar oprirea ritmului de construcție de noi locuințe în anumite zone din Uniunea Europeană, în contextul epidemiei de Covid-19. De asemenea specialiștii se așteaptă și la scăderea vânzărilor de locuințe, în ciuda cererii care va fi foarte mare.

Construcţia de noi locuinţe se va reduce sau chiar se va opri se arată într-un comunicat de presă al BUILD Europe, cea mai importantă asociaţie pan-europeană care reprezintă profesioniştii din sectorul construcţiilor de locuinţe din Europa.

„În fapt, membrii Build Europe cred că - având în vedere scenariul actual - construcţia de noi locuinţe va încetini sau chiar se va opri temporar în anumite locuri şi că vânzările de locuinţe vor scădea şi ele, din cauza scăderii cererii consumatorilor şi a incertitudinii economice. (…) Prin urmare, există un risc ridicat ca această epidemie să provoace o recesiune economică care să conducă la o scădere a ofertei de locuinţe”, se spune în comunicat.

Organizaţia şi membrii săi sunt îngrijoraţi de consecinţele acestei crize mondiale şi așteaptă măsurile adoptate de Comisia Europeană pentru a limita impactul Covid-19 asupra întreprinderilor.

Build Europe este organizaţia-umbrelă pentru federaţiile naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, dezvoltatori şi constructori de locuinţe, reprezentând peste 30.000 de companii afiliate federaţiilor din 11 state membre.