”Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului au dreptul să sesizeze Curtea Constituţională. Din punctul meu de vedere, sesizarea ar fi corectă pentru că nu poţi să nominalizezi un candidat la funcţia de prim ministru care nu are niciun suport, niciun partid politic care să anunţe că îl votează. PNL a anunţat că nu îl votează, USR nu îl votează, noi nici atât.

După ce Curtea Constituţională se va pronunţa, nu ştiu când, peste o săptămână, două, trei, patru, cinci, după aceea, Birourile Permanente reunite, în care PSD are majoritate, urmează să stabilească un calendar, după o săptămână, două, trei, patru”, crede Victor Ponta.

Liderul Pro România merge mai departe cu previziunile: ”Apoi are loc şedinţa în care Orban va veni şi va spune: <<Am venit, dar vă rog să nu mă votaţi şi pe oamenii ăştia de aici, din bancă, că o să îi pună să facă pe miniştri, să nu îi votaţi că sunt nişte catastrofe, votaţi împotrivă”. Vor vota împotrivă, dacă ajung la vot, PNL şi USR, dar nu sunt destui. Trebuie să fie în sală 234 de oameni. Dacă nu sunt în sală 234 de oameni şi stăm pe hol, ca să arătăm că suntem la muncă, dar nu suntem de acord cu acest gir, se reprogramează şedinţa”.

Primul scenariu, din punctul lui de vedere, ar fi o prelungire a crizei: ”O tărăgănare până când domnul Iohannis va zice: <<OK, înţeleg că nu pot să fac chestia cu Orban, veniţi din nou la consultări şi vă propun un prim ministru serios de data aceasta, nu un fake. Propunerea cu Orban acum este un fake>>”.

Ponta spune că al doilea scenariu constă în în faptul că Iohanis va nominaliza un premier care va forma guvernul în jurul PNL.: ”Domnul Iohannis va intra la planul B pe care l-a şi anunţat. A zis: <<Dacă nu reuşesc cu anticipatele, atunci trec la formarea unui guvern în jurul PNL. Propun un premier adevărat, nu un fake>>. Între timp, din această prostie pe care a făcut-o guvernul Orban, am rămas fără alegeri în două tururi şi fără preşedinţi de consilii judeţene, pierdem şi alegerile anticipate pentru că te-ai jucat de-a Orban. Un plan atât de prost era greu să îl concepi”.

Te-ar putea interesa și: