Turiştii se pot caza în pensiunile din staţiunile montane din România la preţuri de la 50-60 de lei camera.
Căldura este din ce în ce mai greu de suportat, mai ales în Bucureşti şi în marile oraşe.
Dacă vă pregătiţi să mergeţi în vacanţă în următoarea lună şi nu ţineţi cu tot dinadinsul să vă petreceţi zilele libere la mare, pe plajă, o opţiune care exclude canicula este muntele.
De altfel, staţiunile montane precum Sinaia, Buşteni sau Predeal pot fi chiar un refugiu de final de săptămână foarte comod pentru bucureşteni, datorită distanţei reduse.
Preţurile pentru o cameră în aceste staţiuni pornesc de la 50-60 de lei pe noapte, la pensiuni, în funcţie de amplasare şi condiţii, şi ajung la aproximativ 300 de lei la hotelurile de 4 stele.
La Sinaia, puteţi urca cu telecabina până la Cota 1400 şi coborî înapoi cu 20 de lei pentru adulţi şi 11 lei pentru copii. Turiştii care doresc să ajungă la Cota 2000 vor scoate din buzunar 40 lei, cu o reducere la jumătate pentru copii. În zilele de luni, telecabina este în revizie tehnică.
Drumul cu telecabina din Buşteni până la Babele costă 42 de lei pentru urcare şi coborâre pentru adulţi şi 20 de lei pentru copiii până în 12 ani. Telecabina se află în revizie tehnică în zilele de marţi.
Ambele telecabine îşi încep programul la ora 8.30. Însă, dacă tot aţi ajuns la munte, e păcat să nu faceţi mai multă mişcare alegând unul din traseele marcate corespunzător. Pentru a petrece o săptămână la munte, aveţi nevoie de un buget de circa 1.700 de lei de cuplu sau 850 de lei de persoană.
- Vacanţe de fiţe la coada vacii
- 10 reguli de aur pentru litoralul românesc