SCANDALURI fără sfârșit la EXATLON. Cine i-a luat apărarea lui Doru Mureșan. „L-au făcut și misogin”

SCANDALURI fără sfârșit la EXATLON. Cine i-a luat apărarea lui Doru Mureșan. „L-au făcut și misogin”

Tensiunile de la Exatlon sunt din ce în ce mai mari. Războinicii au pierdut jocul de eliminare, de două ori consecutiv și asta a determinat neînțelegeri între concurenți. Parcă cel mai afectat de rezultatele slabe din ultima vreme este Doru Mureșan.

Doru Meseșan este vizibil afectat și extrem de nemulțumit de atitudinea colegilor săi, mai ales că aceștia l-au nominalizat (pentru a doua oară) pentru duel. Trăiește senzația că este nedreptățit, iar acum – după ce a trecut cu bine peste duelul cu Cătălin Dumitrescu – trebuie să revină în mijlocul coechipierilor alături de care nu se mai simte atât de bine ca la început, potrivit www.cancan.ro

Tatăl său a remarcat, la rândul său, că există o oarecare răceală între fiul său și ceilalți coechipieri.

„Îl văd puțin abătut. Nu știu ce se întâmplă. A avut discuții cu niște concurenți și el s-a retras, nu se mai bagă în programul lor. Am observat că merge și îi strânge pe toți în brațe, chiar dacă ei nu câștigă. Dar la el, chiar dacă aduce punct, nu merge nimeni. L-au făcut și misogin. El a crescut cu frică de Dumnezeu, suntem de religie penticostală. Oricum, el nu e genul conflictual, nu urmează cursul ăsta”, mărturisește tatăl lui Doru. „Dacă îl mai propun la eliminare, o să le demonstreze că nu o să abandoneze! Doru o să lupte până la final! Lui îi place să spună lucrurile în față, nu se duce să bârfească pe la spate”, a mai declarat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacul transmite că nu se dă bătut. Își propune să analizeze, în continuare, situația. Chiar afirmă că este un psiholog foarte bun și analizează totul, de foarte multe ori.

”Îi las să vorbească, îi las să crească, dacă trebuie să crească, dar eu când trebuie să spun ceva, spun întotdeauna. Mi se pare că unii dintre colegii mei joacă teatru de multe ori. Eu merg pe drumul meu la Exatlon, eu nu mă schimb cum bat punctele sau cum bat prieteniile. Eu sunt Doru, Dacul, și așa o să fiu până la capăt. Este mult mai ușor să fii un om bun decât să fii un om fals”, declară Doru Meseșan.

Tatăl Dacului este și mai dezamăgit:

„L-au jignit în multe feluri și or fi ei buni, dar trebuie să ai și caracter!”, a răbufnit el.