Scandalul în care e implicat socrul Andreei Bălan pare să nu se mai oprească. Nelu Burcea este în război cu propriul fiu, care îl acuză de violențe extreme asupra familiei.
După ce George Burcea a mărturisit în public că tatăl său era un om agresiv și că și-a omorât concubina, acesta a primit și replica de la cel care i-a dat viață. Bărbatul s-a înfuriat și a oferit răspunsuri tranșante.
„George să confirme că de la trei săptămani, de când a plecat din București, și până la vârsta de 18-20 ani, el nu a fost la mine, a fost la maică-sa. Dacă el era un vizionar, un Iisus al României, să-mi spună mie cum vedea când plângea maică-sa și el nu putea să facă nimic.
Domnule, e un mincinos notoriu! Sora și fratele lui s-ar putea să iasă public și iese nasol pentru el. Eu m-am saturat de acest George Burcea care vrea să facă niște influențe pe ce, pe banii lu' Bălanca?
Câți ani avea când eu stăteam cu lama la gâtul lu' mă-sa? Și el, vizionarul, se uita în ochii lu' maică-sa și vedea, încerca să o ajute, despre ce vorbim? Vedem filme horror, sau ce? Cam câți ani avea, dom'ne? Avea o lună jumate, și el se uita în ochii maică-sii că nu mai suporta câtă bătaie îi dădeam eu.
Toate bătăile și tot ce se întâmpla în acea casă erau făcute de socrul meu. Socrul meu a fost un om foarte violent”, a declarat Nelu Burcea la România Tv.
Nelu Burcea își jignește propriul fiu și spune despre acesta că „este bucatarul si femeia de servici a Andreei Balan”. Socrul Andreei Bălan a povestit personal cum a ispășit îngrozitoarea crimă pentru care a fost închis zece ani.
În urmă cu câteva luni, cei doi au aut o tentativă de reconciliere care a sfârșit prost. În timpul discuției, Ioan Burcea s-ar fi enervat foarte tare și ar fi sărit cu un cuțit la fiul său, încercând să-l omoare.