Adolf și Rudolf au avut două mari pasiuni: cizmăria și sportul. A fost nevoie de o ceartă între cei doi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și, astfel, a apărut o rivalitate cotată, astăzi, la miliarde de euro. „Adidas” și „Puma” sunt două dintre cele mai mari trei companii producătoare de echipament sportiv din toate timpurile
Cei doi frați germani au pus bazele unei afaceri prin anii ’20, în localitatea bavareză Herzogenaurach. Mai exact, într-un atelier transformat dintr-o simplă spălătorie de rufe. Pasiunea comună: cizmăria! Ideea originală a fraților Drassler a fost cea care avea să devină un „musai” în sport: încălțămintea cu crampoane. „
FOTO: Rudolf Dassler, creatorul companiei „Puma” FOTO: ALCHETRON.COM
Adi” se ocupa cu tehnica încălțămintei, de tehnologia acesteia, în timp ce fratele său mai mare avea limba ascuțită, deci, automat, era iscusit în vânzări. Încă din 1925, pantofii-minune făceau furori printre fotbaliști și atleți, iar șase ani mai târziu au devenit râvniți și de tenismeni. Succes garantat pentru familia Dassler!
Însă, cu câțiva ani înaintea ca cel de-al Doilea Război Mondial să izbucnească s-a produs „ruptura” între Adolf și Rudolf.
Avioane, raiduri și soții
Mai multe voci susțin că cei doi s-au certat din cauza opțiunilor alese în timpul războiului. „Adi” se ocupa de fabricarea pantofilor pentru forțele armatei naziste, iar Rudolf a optat pentru front. Culmea, disputa dintre cei doi frați ar fi fost provocată chiar de soțiile acestora. În timpul unui raid aerian deasupra orașului lor, frații Drassler se aflau, alături de consoartele lor, întrun adăpost contra bombardamentelor.
Istoria spune că în momentul în care Rudolf și soția sa au intrat în acel adăpost, „Adi” a strigat: „Iar au venit nenorociții ăștia!”. Rudolf a crezut că la ei s-a referit fratele său, în ciuda insistențelor lui Adolf care a mărturisit că a tunat la adresa avioanelor aliaților. Nu l-a crezut pe mezin, și așa s-a produs marea ruptură în familia Dassler!
Trei dungi și-o felină
În 1948, „Gebrüder Dassler Schuhfabrik”, compania celor doi, s-a evaporat. Rapid, Adolf a înființat firma „Adidas” (pornind de la primele trei litere ale pre numelui şi de la primele trei litere ale numelui său de familie), în timp ce Rudolf a creat compania „Ruda”, dar care nu a cunoscut succesul obținut de fratele său. S-a reorientat către „Puma”, iar felina are și astăzi loc de cinste pe echipamentul sportiv. „Adi” a folosit ca logo cele trei dungi.
Astfel au ieșit la suprafață cele două companii în orașul Herzogenaurach, ale căror sedii erau divizate de râul Aurach.
Înmormântați la mare distanță
De-a lungul timpului, cei doi își disputau ierarhia pe piață prin atragerea sportivilor, în marile competiții, pentru a se afișa fie în „Adidas”, fie în „Puma”. Rudolf a murit în 1974, la vârsta de 76 de ani, iar Adolf patru ani mai tarziu, la 78 de ani. Mormintele din curtea bisericii din oraș reflectă ura celor doi din timpul vieții, fiind așezate la mare distanță unul de celălalt.