Scandalul e pe bani! Cât o costă pe Bianca Drăgușanu tărăboiul cu Alex Bodi? E oficial

Împăcarea dintre Alex Bodi şi Bianca Drăgușanu încă mai produce efecte. Diva blondină va trebui să suporte anumite costuri.

Oficial, Bianca Drăguşani a fost cea care și-a impus condițiile, iar omul de afaceri le-a acceptat. Totul pentru reluarea relaţiei, din câte se pare…

Totuşi, și Bianca va trebui să facă un efort. Unul financiar, dar nu unul însemnat ce-i drept, având în vedere posibilitățile ei.

Cum? De ce? „În urmă cu două zile, Judecătoria Buftea a dat sentința în cazul scandalului pe care Bianca și Alex l-au avut a doua zi după divorț și care s-a încheiat cu o cerere de ordin de protecție din partea vedetei.

Bianca și-a retras cererea, așa cum era și normal într-o astfel de situație, însă judecătorii au decis ca aceasta să plătească toate cheltuielile de judecată.

Asfel, Bianca Drăgușanu va plăti onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru Alex Bodi cu suma de 250 lei și a deconta chiar și citarea și deplasarea martorului, cu suma de 24,63 lei”, anunţă wowbiz.ro.

„Ia act de renunţarea la judecarea cererii pentru emiterea ordinului de protecţie. Constată încetate efectele ordinului de protecţie provizoriu emis faţă de pârât de Poliţia Oraşului Voluntari la data de 14.03.2020 şi confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea la data de 16.03.2020.

Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 250 de lei reprezentând onorariu avocat din oficiu desemnat pentru pârât şi a sumei de 24,63 lei reprezentând cheltuieli aducere martor. Cu drept de apel în termen de cel mult 3 zile de la pronunţare.

Cererea se va depune la Judecătoria Buftea în cazul exercitării căii de atac. Pronunţată astăzi, 31.03.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în hotărârea instanței.

Amintim că recent, după atacurile la baionetă şi dezvăluirile grele despre trecut, Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au anunțat că sunt din nou fericiți împreună și că ar putea să-și reia relația după ce se termină pandemia generată de Coronavirus.