Scandalul din PSD nu se oprește. Dăncilă, vizată

Scandalul din PSD nu se oprește. Dăncilă, vizată

Deputatul PSD, Liviu Pleşoianu, a reacţionat pe social media după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au respins cererea de revizuire a adopţiei internaţionale în cazul Sorinei, fetiţa din Baia de Aramă, adoptată de o familie stabilită în SUA.

Liviu Pleşoianu: "Au respins revizuirea adopției. Au respins suspendarea sinistrei procuroare. Au călcat cu bocancii peste sufletele unor fetițe, surori de suflet. ...Dar e ok. Birchall se ocupă să rămânem în "Club", a comentat pe Facebook deputatul PSD.
Atac şi la premierul Dăncilă
"Dăncilă nu comentează deciziile "justiției" și, neconflictuală fiind, se sacrifică pentru partid și pentru patrie și vrea la Cotroceni. Dacă nu ea, se sacrifică atunci partenerul de ping-pong narcisist, cel care a spus, de asemenea, că nu mai comentăm deciziile "justiției", mai scrie Pleşoianu.
"Dacă nu experții în ping-pong, atunci Werner sau Barna/Cioloș... Ceea ce e foarte bine, pentru că înțeleg că sunt foarte iubiți de popor tocmai pentru că iubesc la rândul lor foarte mult "justiția" minunată din România...

Eu îmi fac datoria până la capăt anul acesta. Însă lucrurile sunt clare: poporul român se va duce vesel spre prăpastie sau se va trezi. E ultima deschidere de destin. Nu poți să ratezi la infinit și să ai totuși, la infinit, alte ocazii... Dacă, după două mandate Băsescu, vine și al doilea mandat Iohannis, ori primul mandat Barna/Cioloș/Dăncilă/Narcis, atunci... bine", a concluzionat Liviu Pleşoianu