Scandalul din învățământ ia amploare. Ministrul Educației, măsuri împotriva fondului școlii

Noul inspector școlar general al județului Constanța, Mihai Sorin, a anunțat că ministrul Educației i-a cerut să constituie o comisie care să analizeze situația de la Liceul Teoretic “Traian” după scandalul în care o elevă a dezvăluit că se fac presiuni pentru colectarea fondului școlii. După ce cazul a devenit public, singura care a fost blamată, atât de către asociația de părinți cât și de conducerea liceului, a fost tot eleva.

Situația colectării fondului școlii sau al clasei în unitățile de învățământ din Constanța va fi verificată de noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Mihai Sorin. Noul șef al învățământului constănțean a declarat, într-o conferință de presă, că “acolo unde există presiuni dovedite vom analiza cu atenție și vom lua măsuri, nu pot să accept astfel de presiuni pentru că acolo trebuie să existe, în primul rând, legalitate”. Mihai Sorin a anunțat că astăzi, ministrul Educației, Monica Anisie a trimis o adresă prin care cere constituirea unei comisii care va analiza situația de la Liceul Teoretic Traian din Constanța.

“Eu voi discuta și cu domnișoara elevă și cu doamna directoare de la Traian astfel încât să mă lămuresc, dar comisia, formată din inspectori școlari, va analiza, va trimite un raport către minister și se vor lua măsurile care se impun. Nimeni nu e mai presus de lege”,  a declarat  șeful ISJ Constanța, Mihai Sorin. În urmă cu o lună Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a cerut public directorului liceului Traian să stopeze colectarea fondului școlii de la părinți, iar municipiului Constanța îi solicita să asigure fondurile necesare astfel încât fenomenul să fie stopat. Asta după ce vicepreședinta AEC, Roxana-Ioana Șerban, elevă a liceului, a pus la dispoziție un documentul de evidență privind banii strânși de părinți, zeci de mii de euro. Ulterior, eleva a fost sancționată și dată afară de la ședințele Consiliului de Administrație al școlii.

 

Noul șef al ISJ COnstanța a fost numit pe funcție, vineri, 15 noiembrie. În aceeași zi, Mihai Sorin s-a înscris în PNL, până atunci fiind membru al UNPR Mangalia, pe listele căruia a fost ales, în 2016, și consilier municipal. Imediat ce a devenit șef al ISJ Constanța a renunțat la calitatea de consilier local. Este licențiat al Facultății de litere Universitatea Ovidius, Constanța, și licențiat al Facultății de Drept, Universitatea “Gheorghe Cristea” din București. A mai fost inspector general adjunct al ISJ Constanța în perioada 2015-2016. DE 20 de ani este profesor de Limba și Literatura Română la școala  gimnazială “Gala Galaction” din Mangalia. Este doctorand pe Filologie la Școala doctorală de științe umaniste din cadrul Universității Ovidius. “Sunt membru PNL, dar la ISJ fac doar politici educaționale”, a declarat  pentru EVZ, Mihai Sorin.