Lotul național de gimnastică feminin a rămas fără antrenorul principal Gina Gogean, care a decis să se retragă. Primarul din Deva, Florin Oancea, a dezvăluit umilința la care a fost supusă campiona mondială. Edilul i-a cerut ministrului Sportului, Eduard Novak să se implice în rezolvarea acestei situatții.
Potrivit primarului din Deva, Gina Gogean a fost supusă la umilințe și tracasări, iar în cele din urmă a decis să se retragă de la echipă.
Edilul mai afirmă că noul antrenor adus special din Olanda, a instituit o atmosferă deloc plăcută la lot.
”Am aflat cu stupoare decizia multiplei campioane olimpice Gina Gogean, antrenoare la lotul național de gimnastică aflat în pregătire la Deva, de a se retrage din calitatea pe care a avut-o în colectivul tehnic. Decizia vine, așa cum chiar Gina Gogean a declarat, ca urmare a tracasărilor și a umilințelor pe care fosta mare campioană le-a suferit în ultimele luni, de când coordonarea lotului a fost preluată de un antrenor venit din Olanda”, a scris primarul din Deva.
Cuvinte de laudă pentru Gina Gogean
Primarul din Deva a criticat conducerea Federației Române de Gimnastică, pentru că că nu au susținut-o pe Gina Gogean în activitatea de la lotul național.
”Nu pot să fiu de acord cu faptul că un bun profesionist, un antrenor care își iubește meseria, care și-a sacrificat ani buni pentru a face performanță și pentru a le pregăti temeinic pe sportivele din lotul național nu este susținut de către cei care coordonează activitatea din această disciplină olimpică! Fiind un iubitor al gimnasticii, cunosc în amănunt eforturile pe care fosta mare gimnastă Gina Gogean le-a făcut pentru a aduce României medalii de la marile competiții internaționale”, a mai susținut primarul Oancea.
Îi cere sprijinul ministrului Sportului
La finalul mesajului, edilul care susține ca activitatea la lotul național de gimnastică de la Deva, să se deruleze normal, a mai scris că nu este de acord cu un astfel de tratament la care a fost supus un mare nume a gimnasticii românești.
De asemenea, Oancea i-a cerut ministrului Eduard Novak să se implice în rezolvarea acestei situații.
”Cer conducerii Federației Române de Gimnastică și Ministrului Sportului, Eduard Novak, să se implice în rezolvarea cât mai rapidă a acestei situații și să acorde sprijinul necesar pentru ca activitatea lotului național de senioare de la Deva să continue, iar Gina Gogean să revină urgent în sala de gimnastică de la poalele Cetății, acolo unde îi este locul!”, a mai scris Oancea.
A anunțat că se retrage
În cursul zilei de vineri, Gina Gocean a anunțat că se retrage de la lotul național, din cauza umilințelor la care a fost supusă.
”Am fost izolată și mi s-a oprit orice formă de implicare în pregătire. Acest lucru a dus la dezorientarea copiilor și, mai grav, la manipularea părinților. În ultima perioadă am fost permanent jignită profesional de către multe persoane din gimnastică. Mi s-a spus că exercițiile mele metodice sau de pregătire fizică nu sunt eficiente, deși toate aceste exerciții au fost făcute și de către alte generații de campioane și le fac și alți sportivi din țări cu rezultate la ora actuală în gimnastică (Statele Unite, Japonia, China, Marea Britanie etc). Oare de ce s-au obținut medalii la campionatele europene sau alte competiții internaționale folosind exerciții metodice sau fizice ineficiente”, a scris fosta campioană mondială și olimpică la gimnastică.