Scandalul carburanților. ANPC anunță că va confisca tot profitul benzinăriilor care au mărit nejustificat prețurile

Sursa: Arhiva EVZ

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a demarat controale la toate benzinăriile care au mărit prețurile pentru a face profit. Horia Constantinescu a anunțat că, pe lângă amenzi, vor fi confiscate și toate veniturile realizate în urma speculei.

Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a declarat că verifică ipoteza ca firmele, care operează benzinăriile, care au ridicat prețurile aseară, să se fi înțeles între ele. Horia Constantinescu spune că, până în acest moment, nu există nicio justificare pentru scumpiri, în afară de dorința de a face profit rapid.

„Luăm în calcul sancţionarea pentru o practică incorectă comercială şi emitere de decizie pentru fiecare dintre aceştia. Analizăm dacă unii dintre comercianţi au majorat preţurile doar pentru că au făcut-o şi ceilalţi. În opinia mea profană am putea vorbi despre o structură sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare dacă vecinul a majorat preţul să o faci şi tu numai în încercarea de a o obţine un profit suplimentar“ , a declarat Horia Constantinescu, la finalul unui control efectuat la una dintre benzinăriile vizate.

Veniturile ilegale vor fi confiscate

Șeful ANPC spune că, dacă se confirmă că prețurile au fost ridicate artificial, atunci, pe lângă amenzile legale ce vor fi aplicate, profitul obținut în urma speculei va fi confiscat și tranferat la bugetul de stat.

„Dacă acest lucru se va confirma luăm în calcul, împreună cu colegii de la ANAF, confiscarea veniturilor realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat. Cred că această sancţiune complementară este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei, pe care cu siguranţă, dacă vom consta abateri, o vom aplica, la absolut toate punctele controlate“, a mai declarat Horia Constantinescu.

Justificările benzinarilor

Din discuțiile de până acum, se pare că benzinarii au mărit prețurile inspirându-se din practica din Ungaria și unii de la alții. Și cei care au dat buzna să cumpere cât mai mult combustibil, de teama scumpirilor le-au dat apă la moară speculanților.

„Din câte am înţeles, din discuţiile cu reprezentanţii acestor operatori economici, există o poveste legată de creşterea preţurilor în Ungaria pe care ei au considerat necesar să o preîntâmpine. Dacă mă întrebaţi şi aş fi în afara orelor de program, v-aş spune că atât timp cât vorbim de un stoc existent achiziţionat la un anume tarif, nu se justifică în niciun fel majorarea acestuia, pentru că la un moment dat crescuse preţul în altă parte sau în altă ţară. Tragic-comic este că preţul barilului a scăzut. Mi se pare cu atât mai ciudată şi contradictorie măsura luată de aceştia.

Cred că această efervescenţă se va calma. Încurajarea acestei specule este incredibil de susţinută de cei care s-au hotărât să cumpere în cantităţi foarte mari combustibil. Ei nu au făcut altceva decât să dea apă la moară unei astfel de atitudini discutabile, în opinia mea incorecte faţă de consumatori", a mai spus Horia Constantinescu.