Scandalul cablurilor de internet tăiate, cu ordin de la primărie, în toată Timișoara, a ajuns la Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Timiș.
Potrivit șefului (CRPC) Timiș, primarul Timișoarei și administrația publică locală riscă sancțiuni aspre pentur facptul că au lăsat fără internet și cablu tv mii de timișoreni, persoane fizice și juridice. „Este halucinant că responsabilii din partea Primăriei Timișoara nu au putut face dovada că au fost notificați consumatorii afectați, nu se cunoaște numărul consumatorilor afectați ca urmare a acestei măsuri. De altfel, reprezentanții primăriei au recunoscut că nu știu pe cine au afectat. De asemenea, nu au justificat că Primăria Timișoara avea dreptul să efectueze o astfel de acțiune. Vorbim de munca cu curent slab, de munca la înălțime. Primarul trebuie să aducă avizul psihologic pentru muncă la înălțime”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, comisarul șef Sorin Claudiu Susanu. Numai valoarea amenzilor ar putea ajunge la 100.000 de lei. El a mai precizat că, în numele instituției, va solicita inclusiv despăgubiri pentur cei afectați.
În replică, primarul Nicolae Robu a susținut o declarație de presă la sediul Primăriei Timișoara, în care a reiterat ideea că a acționat pentru a face un bine orașului, eliberându-l de cablurile inestetice. ”A-mi cere mie OPC-ul aviz de lucru la înălțime și lucruri de genul acesta denotă foarte limpede o preocupare care are alt comandament decât binele orașului. Nu există nicio plângere de la consumatori că au fost afectați. (…) Pe majoritatea străzilor există tubulatură, nu e nicio scuză”, a spus edilul Nicolae Robu. Reprezentanții primăriei susțin că ”operațiunea ghilotina” are acoperire legală, în condițiile în care cablurile aeriene ocupau domeniul public ilegal.