Scandalul Bâstroe trebuie privit în altă cheie. Statele Unite vor o bază militară puternică în Delta Dunării.

sursa foto: regimentul 207 babadag/facebook

Cunoscutul jurnalist Andrei Bădin a comentat, luni, că SUA vrea o bază militară permanentă, în zona Deltei Dunării, aproape de Odessa.

Pentru acest fapt, crede Andrei Bădin, SUA are nevoie și de ieșiri rapide și multiple la Marea Neagră, pentru navele sale de luptă.

Una dintre aceste ieșiri poate fi reprezentată și de Canalul Bâstroe, care este afluent al brațulului Chilia, unul dintre cele trei prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră. Între aceste trei brațe s-a format și arealul natural, cunoscut sub denumirea de Delta Dunării.

Deci, un canal cu o adâncime potrivită ar putea asigura o navigare mai rapidă pentru navele americane.

”Americanii au, deci, un proiect depus în Congres pentru Marea Neagră cu o bază militară în Delta Dunării, care a și fost adoptat în decembrie anul trecut în Comisia de Politică Externă a Senatului american. A spus cineva românilor de acest plan? I-a întrebat cineva dacă vor o bază militară în Delta Dunării? Adică votează Congresul american un proiect militar care privește direct România și Delta Dunării care e o zonă protejată UNESCO? Nu Parlamentul României? De negocieri nu mai întrebăm. România nu negociază, România dă totul gratis”, a scris Bădin, în ziuanews.ro.

Totul a început în 2005

În primul an de mandatul al președintelui  Traian Băsescu, discuția despre o bază militară a SUA, în Delta Dunării a început să prindă contur tot mai mult.

La momentul respectiv Traian Băsescu susținea, citat de Reuters, că a fost finalizat un acord cu Pentagonul pentru înființarea unor baze militare americane în România.

De asemenea, Băsescu declara că printre posibilele locații pentru bazele americane se numără Babadag, în apropiere de Delta Dunării, Constanța, la Marea Neagră, și Fetești, la 200 de kilometri est de București.

În cele din urmă a fost ales Babadag-ul

Între timp, la Babadag au fost făcute lucrări de amploare pentru modernizarea bazei militare de acolo. Aceste lucrări au fost finalizate în 2020.

Între timp, forțele de infanterie marină ale României au fost cantonate aici, militarii din Regimentul 307, antrenându-se constant alături de alți parteneri din NATO și SUA.

După declanșarea invaziei Rusiei în Ucraina, baza de la Babadag a devenit scena unor exerciții continue ale NATO.

Chiar la începutul acestei luni au fost organizate trageri cu muniție de luptă, la care au participat și militari americani.

Exerciții pe brațele Dunării

Un alt execițiu, de data asta pe brațele Dunării a avut loc la mijlocul lunii octombrie 2022.

Comandamentul Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu” a exersat un asalt asupra unui teritoriu inamic, la care au participat 300 de militari, sprijiniți de două vedete blindate ale Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie ”Comandor Virgil Alexandru Dragalina” și patru vedete fluviale ale Divizionului 88 Vedete Fluviale ”Amiral Gheorghe Sandu”.

Important de menționat că asaltul a fost condus de militarii Regimentului 307 Infanterie Marină ”Heracleea”, din Babadag.