Polițiștii din Oravița au fost chemați, joi, de urgență la Liceul Tehnologic Mihai Novac, unde mai mulți profesori și elevi au reclamat că se simți hărțuiți și amenințați chiar de directorul instituției.
Situația este atât de gravă, spun profesorii, încât s-a ajuns până acolo încât directorul și-a făcut mai multe conturi false de facebook și a început să agreseze sexual mai multe eleve.
Chiar și Inspectoratul Școlar Caraș Severin recunoaște că situația de la Oravița este una departe de a fi normală. Oficialii de la ISJ Caraș Severin au susținut chiar și o conferință de presă pe marginea acestui subiect.
„Am primit o înștiințare din partea directorului adjunct, Violeta Maghiar prin care ne aduce la cunoștință faptul că dl director, deși era în concediu medical, a pătruns în scoală, în cancelarie, în secretariat și a avut un comportament total neadecvat, agresiv față de cadrele didactice și față de unii dintre elevi. Din ceea ce înțelegem din informare, acesta i-a solicitat unei îngrijitoare să o consulte cu un stetoscop, pe două colege le-a îmbrățișat fără voia lor.
În sesizare se mai spune că o elevă din clasa a XI-a pe care a hărțuit-o sexual prin mesaje scrise și verbale a fost în pericol să fie bătută de domnul director în incinta unei săli de clasă. Comportamentul, atitudinea, felul în care a vorbit i-a făcut pe profesori să se teamă pentru siguranța lor și a elevilor și de aceea au sesizat agentul de pază care a sunat la Poliția Orașului Oravița. S-a deplasat un echipaj de poliție în școală, a stat de vorbă cu cadrele didactice și cu 10 elevi care au fost amenințați fizic și sexual în repetate rânduri prin mesaje pe rețele de socializare”, a precizat de la inspectorul general școlar, Carina Pristavu, într-o conferință de presă, pe marginea acestui subiect.
Oficialul de la ISJ Caraș Severin a mai adăugat că în sesizarea trimisă de directorul adjunct se mai arată că „evenimentele petrecute astăzi sunt apogeul unui șir de fapte asemănătoare care s-au petrecut în ultimele luni”.
La liceul cu pricina învață aproximativ 700 de elevi, printre care chiar și fiica directorului. „Dacă toate aceste lucru se confirmă este o pată pe obrazul școlii, comunității locale, ISJ-lui, județului. Vreau să discutăm și cu familia, pentru că aici o vină o are și familia. Știe comportamentul lui cel mai bine și nu a întreprins nimic, mai ales în condițiile în care soția este secretară în școală”, a precizat și inspectorul școlar general adjunct Constantin Nicolăescu.