Englezii de la „The Sun” au anunțat că belgianul Thibaut Courtois (27 de ani), actualul portar al lui Real Madrid, a călcat strâmb în perioada în care acesta activa la Chelsea Londra.
Potrivit sursei citate, Courtois este tatăl unui copil pe care belgianul l-ar fi făcut cu o fostă vecină din Londra, în perioada în care acesta apăra poarta trupei de pe „Stamford Bridge”. Culmea, în acea perioadă, soția sa, Marta Dominguez, era însărcinată. Cei de la „The Sun” au notat că vecina lui Courtois era Elsa Izac, și că acesta a rugat-o să semneze pentru pachetele pe care curierii i le aduceau lui, când el nu era acasă.
De asemenea, vecina jucătorului era căsătorită în momentul în care acesta a lăsat-o gravidă, dar a divorțat după această aventură. Copilul rezultat în urma aventurii dintre cei doi s-a născut în septembrie 2017, numele băiețelului fiind Enzo.
„Dacă Elsa tot îi lua pachetele lui Courtois, acesta a decis să îi bată la ușă și să îi mulțumească. Ea a crezut atunci că era politicos, însă el a început să o invite la cafea și tot felul de chestii asemănătoare."
Ea s-a gândit: 'De ce nu?' Au ieșit, dar Elsa a observat cum se uita el la ea, lucru care nu i-a plăcut, fiindcă iubita lui Courtois era însărcinată în perioada respectivă. În cele din urmă, totuși, ea a început să meargă la hotelul în care erau cazați jucătorii lui Chelsea, își lua o altă cameră, la un alt etaj și așa reușeau ei să se vadă. S-au întâlnit de vreo opt sau 10 ori”, a povestit un apriopiat al Elzei Isac, pentru sursa menționată.
Tot în septembrie 2017, Courtois și Marta Dominguez au rupt relația și se pare că portarul ar fi recunoscut că este copilul său, însă mama copilului vrea ca jucătorul lui Real Madrid să recunoască public.