Spiritele s-au încins la finalul unei partide din prima ligă a Turciei.
Gaziantepspor, echipa antrenată de Marius Șumudică, s-a impus, vineri seară, scor 1-0, în partida jucată pe terenul celor de la Denizlispor, scor 1-0. La final, oaspeții au sărbătorit succesul și au mers către tribuna oficială pentru a-l saluta pe președintele clubului.
Gestul l-a enervat pe Ali Cetin, conducătorul lui Denizlispor, care a aruncat cu o sticlă spre Marius Șumudică și portarul Guvenc. Jucătorii și membrii celor două cluburi au început să se împingă pe teren și spiritele s-au potolit cu greu.
„Cred că am jucat un fotbal frumos. Nu sunt diferit de ceilalți antrenori locali. Vreau să am pașaport turcesc! Sper să-l iau și să lucrez cât mai mulți ani aici! Aceste trei puncte ne vor ține în prima ligă. Nu am pierdut niciun meci de la reluare. Mai avem alte patru partide și vom încerca să obținem maximum de puncte. Nu suntem în vacanță”, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.
Antrenorul român a vorbit și despre incidentul de la final și a explicat că el a vrut să dedice succesul președintelui echipei sale.
„Ceea ce am făcut a fost o dedicație pentru președintele nostru, Mehmet Büyükekşi. A fost un cadou pentru el, vine după o operație dificilă. Dacă am ofensat alți oameni, le cer scuze. Iubesc atât de mult acest loc. Vreau să muncesc mulți ani în Turcia. Vreau să am pașaport turcesc”, a spus tehnicianul lui Gaziantep.
Echipa lui Șumudică este neînvinsă după reluarea campionatului turc. Gaziantep a înregistrat trei rezultate de egalitate și o victorie.
La începutul pandemiei, românul a închiriat un avion și a plecat din Turcia, fără să aibă acordul conducerii. Atunci când s-a reîntors, el a trebuit să stea două săptămâni în izolare. „De multă vreme nu am mai plâns atât ca în dimineaţa asta. Faptul că trebuie să plec de acasă, să mă izolez 14 zile în Turcia mă afectează. Dar n-aveam ce face. O să stau într-un campus universitare, unde nu o să am cablu TV”, spunea tehnicianul.