Un medic de la Spitalul de Urgență din Suceava și-a pierdut funcția după ce a fost reclamat de tatăl unui pacient că a fost chemat la cabinetul său privat.
Medicul şef al secţiei Oftalmologie din cadrul Spitalului de Urgență din Suceava a fost înlocuit din funcţie, după ce tatăl unui copil a reclamat că a fost chemat la cabinetul privat pentru consultație, deși inițial s-a prezentat la spital.
Conducerea Spitalului de Urgență din Suceava a decis să îi suspende contractul de adminstrare al secției de Oftalmogie medicului Georgeta Martiniuc după ce s-a dovedit că medicul a chemat la cabinetul privat o fetiță care s-a rănit la ochi și pe care părinții au adus-o de urgență la spital, scrie Obiectivdesuceava.
„Am decis să încetăm contractul de administrare cu doamna doctor Georgeta Martiniuc, în locul ei a fost desemnată temporar la conducere secției de Oftalmologie o altă doctoriță, pentru atitudinea neprofesionistă și imorală pe care a avut-o față de un copil care trebuia consultat în spitalul public. Nu am nimic împotriva legii care permite medicilor să lucreze și la cabinetele private dar nu sunt de acord cu situația în care un pacient vine la spitalul public să fie direcționat către cabinetul privat. Am decis schimbarea din funcție a doamnei doctor la propunerea directorului medical. Dânsa nu este acum la spital, este în concediu începând de astăzi”, a declarat managerul Spitalului de Urgență din Suceava, Vasile Râmbu.
„Durere, ochiul sângera... Am dat fuga la UPU. Am fost preluați destul de repede de pediatru și trimiși de urgență la secția de oftalmologie. Auzisem eu că duminica nu sunt oftalmologi de gardă, dar nu prea aveam de ales. Am ajuns la oftalmo. Nu era medic... Însă era o doamnă asistentă care poate fi dată ca exemplu de . Am doar cuvinte de lauda la adresa acestei doamne și mă înclin. I-a verificat ochiul și văzul, a constatat o leziune pe cornee, a curățat și a aplicat un tratament. Și ne-a chemat a doua zi dimineața, la prima oră, să ne vadă un medic specialist”, a scris Lucian Baltaru, tatăl fetiței, pe Facebook.