SCANDAL la Lupeni. Un poliţist pus să rezolve singur, simultan, trei situaţii urgente a sunat la 112
- Ciprian Iancu
- 7 mai 2017, 19:10
Iustinian Ivanciuc, poliţistul dat afară în 2012, după ce a reclamat că a fost lovit de şeful său de la acea vreme şi reîncadrat ca urmare a unei decizii a justiţiei, deţine rolul principal într-o altă poveste care arată cum funcţionează, de fapt, instituţiile publice din România, în acest caz Poliţia Municipiului Lupeni, subordonată IPJ Hunedoara.
Sâmbătă după-amiază, Ivanciuc, agent principal în cadrul Biroului de Ordine Publică, este trimis la o sesizare primită direct la dispeceratul Poliţiei Lupeni în care era reclamată o bătaie între doi adolescenţi. Între timp, mai apar două sesizări, la câte trei minute distanţă, prin serviciul 112: una referitoare la o spargere comisă la o grădiniţă din centrul oraşului, alta la un scandal între vecini pe strada Minelor.
Şeful: „Lasă procedura, te duci la toate, asta e”
Iustinian Ivanciuc nu are permis de conducere. Maşina poliţiei care figurează ca fiind disponibilă este, aşadar, inutilizabilă pentru el. Poliţistul este luat şi dus la primul caz de către o maşină a Poliţiei Locale. Poliţistul local şi Ivanciuc rezolvă disputa dintre adolescenţi.
Apoi cei doi merg la spargerea reclamată la grădiniţa din centrul oraşului, pentru că era mai aproape de locul primului caz. Poliţistul local îl lasă singur pe agentul principal Ivanciuc, pe motiv că mai are şi alte sarcini de îndeplinit. Agentul o găseşte pe administratoarea grădiniţei speriată. Constată că nu poate să ajungă şi la cel de-al treilea caz în timp util.
Îşi sună superiorii dar aceştia nu răspund. Sună ofiţerul de serviciu de la IPJ Hunedoara. Acesta îi spune că va încerca să-l ajute să rezolve problema. Apoi este sunat de şeful său direct care-i spune: „Lasă acolo reprezentantul clădirii, spune-le să nu se atingă de nimic până vin criminaliştii şi du-te la scandalul de pe strada Minelor. Lasă procedura, te duci la toate intervenţiile, pentru că e un singur om, asta e”.
Degeaba încearcă Ivanciuc să-i explice că nu vrea să încalce procedura legală (adică să lase nesupravegheat locul unei spargeri). La insistenţele femeii, angajată a grădiniţei, care-i spune şefului lui Ivanciuc că îi e frică să rămână singură până vin criminaliştii, pentru că ea bănuieşte că hoţul e încă în clădire, şeful lui Ivanciuc renunţă la a mai insista să-şi trimită subalternul la cea de-a treia sesizare. Dar nici nu oferă o soluţie.
În disperare de cauză, după 40 – 45 de minute, Iustinian Ivanciuc sună la 112. Încearcă să explice problema, însă operatoarea de aici îi spune scurt că, de fapt, problema organizatorică a Poliţiei Lupeni nu o poate rezolva ea şi că situaţia în care se află poliţistul nu e o urgenţă demnă de înregistrat la 112.
IPJ încearcă să „îndulcească” situaţia
Într-un comunicat remis ieri presei, IPJ Hunedoara susţine că „agentul de poliție, înainte de a se deplasa la locul celei a de a treia intervenții (la scandalul de pe strada Minelor – n.red.), a solicitat detalii (inclusiv prin apelarea suplimentară a numărului de urgență 112), privind modul de intervenție în situația în care polițistul local va fi indisponibil. Acestuia i-au fost date instrucțiunile necesare de către șefii profesionali, respectiv să se deplaseze la fața locului cu un alt polițist ce urma să sosească odată cu echipa de cercetare la fața locului (criminaliştii care erau aşteptaţi la grădiniţa spartă – n.red.), fără ca acest lucru să mai fie necesar, întrucât odată cu echipa de cercetare la fața locului a sosit și polițistul local din misiunea de la primărie și l-a însoțit pe agentul de poliție la a treia intervenție, unde, de asemenea, au fost luate măsurile legale”.
Din informaţiile noastre, la cea de-a treia intervenţie, Ivanciuc a reuşit să ajungă abia o oră şi 20 de minute după sesizare, nicidecum în cele 10 minute prevăzute de regulamente.
În acelaşi comunicat, IPJ Hunedoara susţine că Iustinian Ivanciuc a fost însoţit la toate cele trei cazuri de un poliţist local. „Cu privire la modul de intervenție și respectarea procedurilor în vigoare în cazul menționat, conducerea I.P.J. HUNEDOARA a dispus verificări interne, în funcție de cele constatate, urmând a fi luate măsuri corespunzătoare”, se mai arată în comunicatul IPJ.
O unitate - problemă
Datele deţinute de Glasul Hunedoarei indică destul de clar faptul că, sâmbătă după-amiaza, în Lupeni, la Biroul de Ordine Publică era de serviciu un singur poliţist care să se deplaseze în teren.
În 2012 Iustinian Ivanciuc a fost demis din Poliţie după ce a reclamat faptul că a fost lovit de şeful său de la acea vreme, Romeo Amurăriţei. A dat IPJ Hunedoara în judecată iar justiţia a decis ca acesta să fie reîncadrat la Poliţia Lupeni şi să i se plătească şi drepturile salariale pentru perioada în care fusese concediat.
Scandalul de la Lupeni apare pe fondul altor tensiuni între angajaţii de aici şi nu numai. La începutul acestui an, mai mulţi poliţişti din această unitate l-au acuzat pe comandatul Dănuţ Mocanu de mai multe abuzuri. (Sursa foto: Iustinian Ivanciuc- facebook, sediul Poliţiei Lupeni – voceastrazii.com)