Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. Primarul Diminic Fritz susține că DSP a propus continuarea carantinei în localităţile cu primari USR PLUS şi PSD şi ridicarea în cele cu primari PNL.
Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. Sâmbătă seară, după decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş de oprire a prelungirii carantinei zonale pentru Timişoara şi alte patru comune limitrofe, primarul Dominic Fritz a declarat că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avut propuneri diferite pentru aceste localităţi, ”cu conotaţie politică”.
Într-o postare pe rețele sociale, edilul a susţinut că DSP Timiş „a propus continuarea carantinei pentru unităţile administrativ-teritoriale (UAT) cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL”.
„Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii”, a afirmat Fritz.
El s-a abţinut de la vot, susţinând că a refuzat să participe la această ”înscenare".
Ba mai mult, primarul arată că i s-a cerut să voteze (ca membru în cadrul CJSU), atât pentru ridicarea carantinei din Moşniţa Nouă, unde rata de infectare este de 11,22, cea mai mare din zona carantinată, dar şi pentru continuarea carantinei în Dumbraviţa, cu o rata de 7,42, cea mai mică din zona carantinată.
Scandal la Timișoara pe tema caratinărilor. „Nu puteam legitima o hotărâre ilogică”
„Am cerut explicaţii pentru această propunere DSP, dar nu le-am obţinut. Deciziile de carantinare trebuie să fie logice ca să aibă credibilitate şi ca oamenii să le înţeleagă şi să le urmeze. Nu trebuie să existe nicio suspiciune că aceste decizii sunt luate din considerente altele decât strict epidemiologice.
DSP Timiş a propus continuarea carantinei pentru UAT- urile cu primari din USR PLUS şi PSD şi a propus ridicarea carantinei pentru UAT-urile cu primari PNL. Sunt absolut uimit de conotaţia politică a acestor decizii. Chiar documentul Institutului Naţional de Sănătate Publică, care avizează pozitiv ridicarea pentru Moşniţa şi Ghiroda, menţionează expres că ridicarea carantinei va duce la creşterea ratei de infectare şi că, în scurt timp, localităţile vor intra din nou în carantină. Am refuzat să particip la această înscenare.
M-am abţinut la votul de astăzi pentru că nu puteam legitima o hotărâre ilogică, care ne duce la un şir nesfârşit de ieşiri şi intrări în carantină în UAT-uri diferite din jurul Timişoarei. Aşa cum am spus mereu, cred că o carantină are rost doar la nivel de zonă metropolitană. Carantina zonala din ultimele două săptămâni a reuşit să încetinească ritmul de creştere. De ce să renunţăm la o măsura care producea efect?”, a spus Dominic Fritz.
„Sunt conştient că poziţia mea pentru o continuare a carantinei pentru întreaga zonă metropolitană nu este una populară. Dar, uitându-mă ce se întâmplă pe planetă, în ţară şi în judeţ, nu văd o altă ieşire responsabilă”, a mai spus Dominic Fritz.