Scandal la hotel Astoria

Scandal la hotel Astoria

Reprezentanţii companiei, care a preluat hotelul de la stat, au încercat astăzi să facă evacuarea silită a societăţii care administrează imobilul. Conducerea Societăţii Feroviare de Turism a susţinut, însă, că nu există o hotărâre judecătorească definitivă în acest caz.

După aproximativ trei ore în care au încercat, practic, să se dea afară reciproc, ambele părţi s-au aşezat la masa negocierilor.

Vasile Tudorescu, director la Societatea Feroviară de Turism "SFT-CFR" SA, a declarat, pentru Mediafax, că noul proprietar al hotelului Astoria nu are o hotărâre judecătorească definitivă pentru a putea executa silit imobilul.

"Vrea să facă o chestie abuzivă, este a patra oară când încearcă acest lucru. De data aceasta au recuzat instanţa. Noi sperăm să nu aibă şanse, pentru că totul este abuziv", a spus Tudorescu.

Aceste conflicte au pornit în această vară, când, hotelul a fost vândut, pentru suma de două milioane şi jumătate de euro, unei companii imobiliare. Imobilul era în administrarea Societăţii Feroviare de Turism şi a fost scos la licitaţie pentru o datorie de 17.000 de euro, bani pe care societatea îi datora chiar firmei de avocatură angajată de minister pentru a-i apăra interesele.

Direcţia Naţională Anticorupţie cercetează împrejurările în care hotelul a fost pierdut de Societatea Feroviară de Turism, în urma unei executări silite pentru plata unor datorii foarte mici.

Ne puteți urmări și pe Google News