Şi asta, în condiţiile în care serviciul secret al Internelor nu are nicio bază legală să facă acest lucru. Afirmaţia e gravă, în condiţiile în care fostul „Doi ş’un sfert“ nu are nicio bază legală să facă acest lucru.

Morar nu cunoaşte legea?

Concret, ieri, în timpul audierii la CSM care a avizat numirea sa la conducerea DNA, Daniel Morar a explicat diferenţa de ascultare şi redare a interceptărilor pe care procurorii nu le-ar putea face fără „suportul SRI sau DGIPI“.

„Spre deosebire de alte unităţi de parchet, serviciul tehnic al DNA, prin ofiţeri de poliţie judiciară, poate asculta şi reda interceptările pe care le fac SRI şi DGIPI“, a explicat Morar, citat de Mediafax.

El a răspuns astfel unei solicitări a vicepreşedintelui CSM, procurorul Bogdan Licu, care a adus în discuţie acuzaţiile frecvente potrivit cărora DNA ar efectua interceptări. Asaltat de jurnalişti, la finalul audierii sale, şi rugat să facă precizări pe marginea declaraţiei referitoare la in terceptările făcute de SRI şi DGIPI, Morar şi-a nuanţat declaraţiile:

  • „Tehnic vorbind, toate interceptările se fac pe logistica SRI, chiar şi DGIPI face tot pe logistica SRI, ca să fie clar“.

Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a susţinut ulterior că şeful instituţiei s-a referit la ascultarea şi redarea interceptărilor şi nu la interceptarea în sine a telefoanelor.

Internele au tehnică de interceptare, dar nu o pot folosi

Deşi, oficial, şeful DNA a încercat să repare „gafa“ făcută, nici declaraţiile ulterioare legate de DGIPI care ar face interceptări „pe logistica SRI“ nu au o bază legală. Mai mult, după cum a recunoscut, cu câţiva ani în urmă, chiar fostul şef al serviciului secret al Internelor, Virgil Ardelean, DGIPI ar avea tehnica necesară să realizeze interceptări. În 2003, Internele, mai exact serviciul secret al instituţiei, au negociat cu firma Cellphone Group Impex SRL achiziţionarea de aparate de interceptare a convorbirilor GSM în banda de frecvenţă de 900 şi 1.800 de megaherţi.

PRECEDENT

O „gafă“ similară i-a adus lui Săftoiu demisia de la SIE

  • În martie 2007, Claudiu Săftoiu a demisionat de la conducerea Serviciului de Informaţii Externe (SIE), după o „gafă“ similară, făcută în timpul audierii sale în parlament, pe subiectul interceptărilor. Mai exact, potrivit stenogramei respectivei şedinţe, Săftoiu a afirmat că interceptările convorbirilor făcute de SIE se bazează pe un mandat emis de procurorul general, dar şi faptul că instituţia dispune de aparatură de in terceptare. Potrivit legii însă, doar SRI are dreptul legal de a intercepta telefoane, pe baza unui mandat emis de un judecător. Practic, prin declaraţiile sale, Săftoiu ar fi confirmat faptul că SIE ascultă ilegal telefoanele.