Elena Tîrziman, directoarea Bibliotecii Naționale, a fost destituită din funcție după ce postul său a fost scos la concurs.
Biblioteca Națională este locul în care tinerii se pot documenta și citi în voie. Nu se știe pentru cât timp. Din noiembrie 2013, de când fostul ministru Daniel Barbu a inițiat HG 862/2013, s-au creat tensiuni între angajații Ministerului Culturii și reprezentanții Bibliotecii.
Elena Tîrziman: „Mă simt hărțuită”
Fosta directoare a declarat că Ministerul Culturii vrea să obțină parterul și mezaninul clădirii, unde sunt zone de expoziții, ca să le dea spre închiriere unor firme. Pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de semnăturile reprezentanților bibliotecii, însă, Elena Tîrziman nu a fost de acord. Ne-a declarat că, după refuz, a fost nevoită să suporte şicanele oficialilor Ministerului: „Mi se pare un abuz. Situația durează de mai multe luni, timp în care nu am putut lua legătura cu Kelemen Hunor. Aceste concursuri pentru post sunt trucate”.
Nota nu poate fi contestată
Fosta directoare trebuia să aibă cel puțin nota opt pentru a obține postul scos la concurs, însă a fost punctată cu 7, 04. Este pentru a doua oară când Elena Tîrziman nu se califică. „Mi s-a spus că nota nu poate fi contestată. Mi-a spus că pot să contest procedura, însă nu și nota. În comisie au fost persoane care au fost în conflict cu mine. Totul a pornit de la faptul că nu am semnat actele pentru cedarea spațiilor. Kaitor Mihaela Ioana, secretara Ministerului, m-a intimidat. M-a agresat verbal. M-am simțit hărțuită. Vine Curtea de Conturi și îmi spune că este în regulă să fac evenimente, dar mi-au trimis Auditul pe cap, care mi-a spus că nu pot să organizez nimic. Că vin peste 150 de mii de oameni și că e considerat eveniment caritabil.
Aula Bibliotecii Naționale nu aparține Bibliotecii, ci Ministerului Culturii, care o folosește în scop personal. Asta e legal?
Șapte ani a fost totul frumos, am fost evaluată cu 10. După această Hotărâre de Guvern, doamna Kaitor ne-a pus să semnăm negru pe alb că predăm spațiile, însă nu am vrut, iar de atunci am devenit persoană non grata. Plus de asta, cadastrul clădirii care a fundamentat Hotărârea de Guvern este greșit. Vor să externalizeze spațiile pentru a fi date unor firme. De-a lungul timpului au avut loc un șir mare de abuzuri psihologice”, a declarat fosta directoare a Bibliotecii Naționale a României, care de ieri nu mai e în funcție.
Alex Ștefănescu: „Liderii PSD vor să-și aducă firmele în sediu”
„Secretara Ministerului Culturii a făcut presiuni pentru semnarea contractului de cedare a celor două nivele ale clădirii. Liderii PSD vor să pună la conducerea bibliotecii un om de-al lor. Mai întâi vor spune că e interimar, dar o să dureze mai mulți ani și tot așa. O să vedeți. Este o manevră imorală. Sunt sute de tineri care citesc, învață, iar acum vor să strice și asta. Până și pe holuri sunt tineri care învață”, a declarat, pentru Evenimentul zilei, criticul literar Alex Ştefănescu.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a fost contactat de EVZ pentru a oferi un punct de vedere vizavi de cazul fostei directoare și situația bibliotecii în acest moment și urmează să ofere o declarație în acest sens.