Scandal între Guvernul Republicii Moldova și Primăria Chișinău pe majorarea prețului biletelor de călătorie în transportul public
- Nichituș Victor
- 30 iunie 2022, 19:45
Edilul capitalei moldovene, Ion Ceban, atenționează că fără creșterea prețului unui bilet de călătorie în autobuzele și troleibuzele circulația acestora se va opri.
Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău solicită Cancelariei de Stat să renunțe la cererea de contestare a deciziei de majorare a tarifelor la transportul public. Potrivit unui comuncat de presă emis de comisia respectivă, după ce s-a constatat că situația din domeniu transportului municipal de călători este gravă. ajustarea de preț este necesară
La rândul său, edilul Chișinăului, Ion Ceban, a spus că mărirea prețului de călătorie reprezintă mai degrabă un avantaj, decât un dezavantaj. "Solicitarea Guvernului către instanță, de anulare a tarifului în transportul public, este un atac politic fără precedent asupra autonomiei locale, în afara cadrului legal și este o încălcare a obligației Guvernului de a colabora cu buna-credință cu municipalitatea și toate APL-urile din Republica Moldova", a declarat Ceban.
Ion Ceban: Există riscul suspendării acestor servicii pentru cetățeni
Potrivit lui Ceban, Comisia pentru Situații Excepționale a studiat raportul Direcției Transport si Căi de Comunicație, care are în gestiune autobuzele și troleibuzele din Chișinău, privind riscurile atestate în cazul unei eventuale decizii de suspendare a ajustării tarifului în transportul public.
"S-a constatat ca situația în domeniu e gravă și în cazul în care nu s-ar fi intervenit urgent pentru ajustarea tarifului la transportul public, am fi ajuns la o situație de faliment a intreprinderilor municipale Rețeaua Transport Electric Chișinău și Parcul Urban de Autobuze. Dacă prețul unei călătorii în transportul municipal de pasageri nu va crește există riscul suspendării acestor servicii pentru cetățeni", a atenționat primarul Chișinăului.
Edilul a menționat că modificări la prețul unui bilet de călătorie nu au fost efectuate de mai mulți ani iar odată cu creștere prețului la combustibil acestea sunt necesare.
Ceban a menționat că ajustarea tarifelor este un avantaj."Locuitorii municipiului Chișinău au înțeles că odată cu aceste modificări de tarif, unificarea prețului la transportul public și procurarea abonamentelor pentru toate tipurile de călătorii este mai mult un avantaj decât un dezavantaj", a specificat primarul capitalei moldovene.