Dragoş Pătraru, realizatorul Tv, va participa în şedinţa de marţi, ora 12.00, la audierea în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, unde îşi va susţine punctul de vedere, după ce a făcut publice înregistrări cu Doina Gradea potrivit ordinii de zi a forului legislativ.
"Audierea domnului Dragoş Pătraru, realizator al emisiunii “Starea Naţiei”, în legătură cu situaţia creată în cadrul Societăţii Române de Televiziune", se arată pe ordinea de zi a următoarel şedinte a Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor.
Preşedinte director general al SRTv, Doina Gradea, a spus că, pe 8 mai, în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, că de luni de zile este ameninţată de jurnalistul Dragoş Pătraru, cel care a făcut publice înregistrări în care ea avea un limbaj injurios la adresa jurnaliştilor, potrivit mediafax.ro.
"De luni de zile am fost ameninţată şi, de ce nu, m-am simţit santajată, de domnul Pătraru, pentru a lua decizii în favoarea şi în condiţiile impuse de dumnealui în sensul prelungirii contractelor pe care le are în SRTv. De fiecarte dată când acestea se apropiau de termenul final", a spus Doina Gradea în timpul audierilor în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor.