Scandal în TVR. Reporterul “cap de porc”, preşedintele şi Firea. Când apar înregistrările

Preşedintele şi directorul general al TVR, Doina Gradea, a dat cu bâta în baltă după ce a măturat pe jos cu unul dintre angajaţii instituţiei pe care o conduce. Este vorba despre o jurnalistă de la Departamentul Ştiri pe care primul om din TVR o face cu ou şi cu oţet, numind-o “cap de porc” pentru că “s-a apucat să pună de patru ori aceeași întrebare Gabrielei Firea în fața tuturor”. Criza de furie a numărului unu din societatea publică de televiziune va fi făcută publică, potrivit tolo.ro, în seara aceasta, de la ora 19.30, în cadrul evenimentului Gala Libertății de Exprimare, organizat de Active Watch.

Potrivit tolo.ro, Doina Gradea, președinte și director general al TVR, a avut o discuție tensionată cu oameni din instituția pe care o conduce. Pentru că s-au săturat să fie jigniți, aceştia din urmă o înregistrează.

La un moment dat, Gradea se enervează și începe să povestească cum ”merită tăiați” jurnaliștii de la știri, făcând în mod expres referire la o jurnalistă de la Departamentul Ştiri pe care o apostrofează cu apelativul “cap de porc”, descriind şi circumstanţele în care jurnalista a comis greşeala care o determină să o numească aşa, spun jurnaliştii de la tolo.ro.

Este vorba despre un fapt consumat în ziua de 18 decembrie 2017, când Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a fost prezentă la Spitalul Foişor cu ocazia ceremoniei de inaugurare a Noului Spital de Ortopedie Foisor. Atunci, potrivit afirmaţiilor lui Gradea, aşa cum rezultă din înregistrare, ştirista de la TVR “şi-a permis “să pună de patru ori aceeași întrebare Gabrielei Firea în fața tuturor”.  

“Jurnalistul, ar fi spus atunci potrivit înregistrării preşedintele TVR interlocutorilor săi, se apucă și îl întreabă pe primarul Bucureștiului în legătură cu un alt subiect”. “Asta e hărţuire”, a reacţionat atunci Firea, iar doamna Gradea pare să fie, aşa cum rezultă din înregistrare, perfect de accord cu opinia edilului. Întrebarea reporterei TVR s-a referit, aşa cum s-a văzut şi dintr-o înregistrare oferită atunci publicului spectator de ProTV, prezent prin reporterii săi la eveniment şi care a filmat toată scena, la cheltuielile crescute ale municipalității legate de monumente și statui, care erau pe agenda publică în acel moment.

Concluzia la care a ajuns Doina Gradea când repovestește oamenilor din TVR de ce e indignată pe jurnalista de la Departamentul Știri pare a fi una care o îndrituieşte să o numească pe subordonată “cap de porc”. “Ce fac şefii din TVR? Se declară oripilați de omul lor, îl numesc ”Cap de porc” și găsesc în acest episod un motiv ca să le spună cât de inadecvați și de ”hateri” sunt ziariștii din instituția unde ei sunt directori!”, scrie tolo.ro.