Jan Ullrich a fost amendat cu 7.200 de euro după ce a agresat o prostituată, într-un hotel din Frankfurt în 2018. Tribunalul din Frankfurt l-a condamnat pe fostul câştigător al Turului Franţei (1997), în vârstă de 45 de ani, la amendă de 40 de euro pe zi pentru 180 de zile.
Jan Ullrich a fost arestat la Frankfurt, în 11 august 2018, după ce a agresat o prostituată cu care petrecuse noaptea într-un hotel. El a lovit-o şi a strâns-o de gât pe femeia în vârstă de 31 de ani.
În momentul arestării, fostul sportiv era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor.
După ce a ieşit din arest şi a ajuns în curtea interioară a comisariatului, Ullrich a intrat însă în panică şi a fost protagonistul unui nou incident.
„Din cauza stării sale psihice, nu a existat altă soluţie decât cea de a fi transportat cu ambulanţa la un spital de psihiatrie”, a precizat reprezentanta poliţiei.
Procurorii au deschis o anchetă pentru tentativă de omor şi vătămare corporală, potrivit Romania TV.
Jan Ullrich a mai fost arestat la Mallorca după un conflict cu vecinul său, actorul Til Schweiger. Ullrich a intrat în grădina lui Schweiger, iar apoi a provocat o bătaie. El i-a atacat pe actor şi pe invitaţii acestuia, care sărbătoareau lansarea filmului „Honey in the Head”.