Este scandal într-o comună din Vaslui, acolo unde enoriașii s-au revoltat împotriva preotului pe motiv că ar fi împrumutat zeci de mii de lei de la ei, fără să îi mai restituie.
Preotul Daniel Pleșu, din parohiile Hălărești și Siliștea, comuna Iana, județul Vaslui, ar fi împrumutat mai multe sume de bani de la enoriașii săi, și mai mult decât atât, i-ar fi pierdut pe toți la jocurile de noroc, spun sătenii.
Preotul împrumuta de la oameni zeci de mii de lei
Un grup format din 20 de enoriași îl acuză pe preotul Daniel Pleșu că a împrumutat sume semnificative de bani de la ei, fără a-i restitui ulterior. Numai una dintre femeile din sat i-ar fi împrumutat preotului nu mai puțin de 24.000 de lei. Din această sumă, bătrâna în vârstă de 81 de ani a reușit să recupereze doar 2.300 de lei. Trist este faptul că aceasta a decedat între timp, fără a-și mai primi banii înapoi.
„Bătrâna i-a dat și ea preotului bani cu împrumut, însă el are de la mulți oameni bani luați cu împrumut! Are datorii mari, nu știu o sumă exactă, dar la câți oameni s-au plâns cred că e destul de mare. Sunt peste 20 de oameni care se plâng!
Da, este adevărat că are să-i dea bătrânei care a decedat peste 20.000 de lei (n.r. 21.700 lei). Nu este normal ce face el, că are atâtea datorii la enoriașii din parohie”, a declarat, Petruț Buliga, dascălul bisericilor din Hălărești și Siliștea, moștenitor în acte al femeii decedate, care a confirmat totul.
În sat circulă zvonuri conform cărora preotul Daniel Pleșu ar fi căzut pradă jocurilor de noroc, iar sumele de bani împrumutate de la enoriași ar fi fost pierdute la păcănele.
Preotul ar fi avut datorii la cămătari
Preotul a respins însă vehement aceste acuzații, recunoscând totuși că are datorii mari către mai mulți locuitori ai satului.
Preotul din Vaslui a intrat El a explicat că a fost nevoit să apeleze la acești bani deoarece a intrat într-o situație dificilă cu un cămătar pentru a-și cumpăra o casă.
Pe măsură ce datoriile către cămătar au crescut, preotul a fost obligat să solicite împrumuturi de la enoriași pentru a nu-și pierde locuința. În plus, preotul intenționează să discute cu oamenii și să le ofere asigurări că va returna toți banii împrumutați.
„Nu este chiar așa, cum spune lumea, se exagerează! Nu i-am spus femeii care a decedat că o să o îngrop eu de banii datorați, nici pomeneală! Este adevărat că am datorii mari la oameni, dar mi-am cumpărat o casă și m-am încurcat cu un cămătar.
S-au tot acumulat datoriile și s-a ajuns la o sumă consistentă și pierdeam apartamentul. Și atunci a trebuit să mă împrumut, din stânga, din dreapta, ca să-i dau cămătarului dijma. Din cauza asta am ajuns în situația de față. Înțeleg că oamenii de unde am împrumutat bani sunt nemulțumiți, dar am să vorbesc cu ei și am să le spun că le dau banii înapoi. Recunosc, am făcut o greșeală, într-adevăr, pe care mi-o asum. Faptul că se aude că joc la păcănele nu este real!”, a declarat preotul Daniel Pleșu.