Scandal în Poliție. Violență animalică a unui agent

Sursa foto: Captură video

Un tânăr din localitatea Cisnădie ar fi fost bătut de un polițist. Scenele ar fi avut loc în timp ce agentul se afla în afara programului, însă au dus la declanșarea unei anchete ample la nivelul Inspectoratului Județean Sibiu.

Polițist acuzat că a lovit un tânăr în trafic

Sibianul a reclamat că a fost lovit de un poliţist, care și-ar fi vărsat furia inclusiv asupra autoturismului său. Din primele informații legate de caz, disputa ar fi avut loc în afara programului de lucru al agentului.

Bătaie în trafic. Sursa foto: Captură video/Youtube

După revolta șoferului lovit, conducerea IPJ Sibiu a declanșat o anchetă internă, urmând să fie analizat comportamentul acestuia.

Anchetă la IPJ Sibiu

Scandalul a avut loc pe o stradă din localitatea Cisnădie. Pe imaginile surprinse cu o cameră de bord se vede cum acesta coboară din mașină și se îndreaptă spre celălalt autoturism. Ulterior, agentul de la trupele speciale îi lovește pe șofer cu picioarele și cu pumnii. După câteva secunde, mai mulți martori oculari se îndreaptă spre mașina victimei, pentru a o ajuta. La final, conducătorul auto agresat coboară din mașină.

„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale. În acest context, comanda IPJ Sibiu a dispus, prin Compartimentul Control Intern, declanşarea de verificări cu privire la comportamentul poliţistului în cauză, urmând a se dispune măsuri în consecinţă", a transmis IPJ Sibiu.

Polițist de la trupele speciale, în atenția IPJ Sibiu

Conform presei locale, agentul ar fi căsătorit tot cu o polițistă și s-ar ocupa cu transportul și tractarea mașinilor în timpul său liber. În urma izbucnirii conflictului cu tânărul din Cisnădie, acesta l-ar fi lovit cu pumnii.

„În acest context, comanda I.P.J. Sibiu a dispus, prin Compartimentul Control Intern, declanşarea de verificări cu privire la comportamentul poliţistului în cauză, urmând a se dispune măsuri în consecinţă”, a precizat IPJ Sibiu.