Un nou scandal lovește lovește coalițai de guvernare, după o decizie a PSD – PNL – UDMR, care a stârnit numeroase controverse. O măsură adoptată în plină criză, în Parlament, a stârnit iritare în rândul Opoziției. Partidul AUR, condus de George Simion, a anunțat că va vota împotriva acestei măsuri, mai ales că mulți parlamentari au participat la vot în sistem online, astfel încât nu a existat o dezbatere.
Partidul AUR acuză adoptarea mai multor acte normative controversate, în Camera Deputaților, în cadrul unei ședințe care a fost convocată pe repede înainte. Reprezentanții partidului condus de George Simion acuză PSD, PNL și UDMR că au procedat astfel pentru ca actele normative să fie votate pe ascuns, fără a atrage atenția.
„Reprezentanţii coaliţiei majoritare au găsit modalitatea prielnică pentru a majora, în mod nejustificat, aceste venituri, pe final de an, într-un moment în care milioane de români nu au bani pentru a-şi asigura cele necesare pentru masa de sărbători. Este o sfidare a poporului român, chiar de către cei care ar trebui să fie reprezentanţii săi. Într-o lipsă totală de transparenţă şi respect faţă de prevederile regulamentului, conducerea Camerei Deputaţilor a decis instituirea votului hibrid pentru şedinţa de astăzi, adică vot fizic şi electronic”, se arată într-un comunicat de presă transmis de AUR.
Conform AUR, regulamentul Camerei Deputaţilor stabilește cum se pot desfășura ședințele de plen, în situații excepționale, prin mijloace electronice, în baza unei proceduri aprobată de Biroul permanent. Sunt enumerate mai multe astfel de situații în care Camera Deputaților poate fi convocată online. Între acestea nu se numără însă, și apropierea vacanței de Crăciun.
Liderii coaliției au plecat în Coreea
Situațiile speciale sunt epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa deputaţilor la sediul Camerei Deputaţilor.
„Liderii partidelor aflate la guvernare sunt deja în drum către Republica Coreea, iar ceilalţi parlamentari ai partidelor aflate la guvernare se îndreaptă către destinaţiile de vacanţă sau unii dintre membrii PSD-PNL-UDMR sunt prea ocupaţi azi cu Ignatul şi nu binevoiesc să vină în Parlament”, au indicat sursa citată.
Conform sursei citate, printre legile aflate pe ordinea de zi se regăsește și unul care vizează acordarea unor majorări salariale funcționarilor din Parlament și din alte instituții publice. Actul normativ a fost propus de coaliția PSD – PNL – UDMR.
Deputaţii AUR au anunțat că nu votează majorarea salariilor funcţionarilor din Parlament şi din alte instituţii publice, se mai precizează în comunicatul de presă care semnalează acest scandal.