UPDATE: La ieșirea de la audieri, senatorul Florin Cîțu a comentat astfel votul colegilor parlamentari: „A fost o audiere lungă, care a mers într-o direcție pe care nu o doream. Am cerut de la început să fie o dezbatere decentă, dar nu s-a putut”. Pe de altă parte, senatorul PNL pune respingerea sa din comisie pe seama unui „vot politic. A fost 19-19, interpretarea președintelui comisiei fiind de aviz negativ. Am încercat să răspund la toate întrebările, chiar dacă unele erau gen tabloid”.

UPDATE: Florin Cîțu a primit aviz negativ din partea comisiei de specialitate.


Știre inițială:

Audierea lui Florin Cîțu, ministrul desemnat al Finanțelor, a început cu o dispută între liberalii din comisii și social-democrați. Colegii săi au vrut să-l menajeze pe Cîțu și au propus ca sesiunea de întrebări să se facă potrivit cutumei, adică să fie formulate întrebările la pachet, iar demnitarul să răspundă la final. Parlamentarii PSD au vrut să meargă pe sistemul „întrebare și răspuns”. După o mulțime de ironii, a fost întrebat, la propunerea ministrului demis Eugen Teodorovici, și Cîțu cum preferă. Acesta a optat pentru pachet. Ministrului i s-a alăturat și premierul desemnat Ludovic Orban.

Florin Cîțu a fost de nerecunoscut, a renunțat la incisivitate și chiar le-a cerut scuze colegilor pe care i-a necăjit cu ieșirile lui, atât în Comisia de buget de la Senat, cât și în Camera Deputaților.  Acesta a mai spus că, spre deosebire de alți miniștri de finanțe, ușa lui va fi deschisă pentru toți parlamentarii.

Președintele Comisiei, Viorel Arcaș, a fost la fel de gentil și a apreciat că a avut cu senatorul o colaborare bună, chiar dacă nu au avut aceeași părere.

Florin Cîțu a prezentat măsurile pe care le are în vedere și le consideră necesare și a șocat asistența spunând că va prelua proiectul de buget început de PSD.

În schimb, intervenția lui Ludovic Orban i-a iritat pe social-democrați, dar acesta a reușit să se impună.

 

Știre în curs de actualizare