"Pentru fiecare ameninţare pe care o urmărim, fie că este vorba despre terorişti străini, carteluri ale traficanţilor de droguri, regimuri lovite de sancţiuni sau despre hackeri, anchetatorii noştri ajung să fie nas în nas cu societăţi-fantomă americane utilizate pentru a ascunde şi a transfera banii', scrie Adam Szubin, subsecretar al Trezoreriei responsabil de lupta împotriva terorismului.

'Şi urmărirea lor se opreşte acolo', adaugă Szubin într-un editorial publicat luni de revista The Hill, specializată în probleme parlamentare.

Mai multe state americane permit crearea unei societăţi fără să fie nevoie să se dezvăluie identitatea reală a deţinătorului, oferind un anonimat total care a fost utilizat de traficanţi notorii de arme şi de droguri. Societăţi offshore înregistrate în SUA au mai fost utilizate pentru ocolirea sancţiunilor americane împotriva Iranului.

'Societăţile fantomă americane au tristul privilegiu de a oferi singura metodă de spălare a banilor unde lipsa de transparenţă este garantată de o agenţie guvernamentală', afirmă Szubin.

După scandalul de evaziune fiscală Panama Papers, SUA au anunţat mai multe măsuri pentru a lupta împotriva acestei opacităţi. Astfel, instituţiile financiare americane sunt obligate să-i identifice pe proprietarii reali ai societăţilor înregistrate în SUA înainte de a le deschide conturi bancare.'Dar aceasta nu-i va împiedica pe criminalii care utilizeză societăţi-fantomă americane să deschidă conturi bancare în străinătate', a admis Szubin.

Potrivit lui, doar Congresul – controlat de republicani – are posibilitatea de a astupa această breşă cerând ca beneficiarul unei societăţi înmatriculate în SUA să fie identificat în cursul creării ei. Proiecte de lege în acest sens au mai fost depuse recent în ultimii ani, dar ele au fost abandonate sub presiunea lobby-ştilor, potrivit lui Szubin. "Este pur şi simplu inacceptabil', estimează el.

La jumătatea lunii aprilie, ţările membre ale G20, din care face parte şi SUA, recomandaseră adoptarea unor mijloace pentru a şti cine se ascunde în spatele societăţilor-fantome.