Scandal imens cu Elena Băsescu. ACUZAŢII GRELE, concediere furtunoasă şi DETALII PICANTE

Elena, fiica cea mică a fostului preşedinte Traian Băsescu, şi-a acuzat antrenorul de fitness că ar fi hărţuit-o sexual. Aceasta a făcut plângere la conducerea sălii de sport.

Antrenorul de fitness acuzat că ar fi hărţuit-o sexual pe Elena Băsescu afirmă, la rândul lui, că nici aceasta nu a fost uşă de biserică, intrând în joc, pentru a se plânge, în cele din urmă, conducerii, pe nedrept.

În final, s-a încercat a fi înăbuşit, aşa că antrenorul de fitness a rămas fără loc de muncă.

Nu ar fi pentru prima dată când Elena Băsescu porneşte un scandal în care bărbaţii pică la mijloc, deoarece acum ceva timp, aceasta a fost suspectată că ar fi lansat nişte zvonuri pentru a-i distruge relaţia prietenei sale Giulia.

„Elena i-a zis Giuliei că i-a scos vorbe în oraş că, atunci când merge la sală, după antrenament îl vizitează în apartamentul său pe tânărul bărbat. Giulia a rămas mască, că nu a zis nimănui aşa ceva, că de unde şi până unde”, au declarat surse apropiate de EBA la acea vreme.

Syda a fost inflamat de ea, enervându-se şi creându-se o atmosferă de mare încordare în cadrul grupului. Care e adevărul? “Este modus-ul operandi tipic al Elenei. La ea se dau toţi, toată lumea o vrea, cu cât sunt unii mai apropiaţi, brusc, îi acuză, şi creează un mega tămbălău. E expertă în haos. A făcut-o de multe ori. De cele mai multe ori am crezut că are fantasme. Pentru că povestea atât de convingător, încât nu aveai cum să nu crezi”, a declarat pentru Cancan o sursă foarte apropiată de cuplul.