Scandal de amploare în tenis! „L-au prins de patru ori drogat pe Andre Agassi, dar l-au acoperit”

Deși Andre Agassi (49 de ani/foto) a recunoscut că a consumat substanțe interzise în cariera sa de tenismen, ATP a închis ochii în acest caz. Chiar și după atâția ani de la acest episod, un fost lider mondial acuză Asociația Profesionistă de Tenis pentru că a acoperit cazul americanului.

Chilianul Marcelo Rios (44 de ani), fost număr 1 mondial în 1998, susține că ATP a acoperit cazul lui Agassi. „L-au prins de patru ori drogat, iar ATP l-a acoperit pentru că era Agassi și tenisul se ducea de râpă. Sunt de rahat, toți sunt de rahat”, a spus Rios pentru Marca.

Americanul Andre Agassi a recunoscut public că s-a dopat cu metamfetamină și n-a fost suspendat după ce a inventat o poveste falsă despre cum a ajuns drogul în corpul său. Legendarul tenismen, câștigător a 8 titluri de Grand Slam, a povestit în autobiografia sa cum se droga alături de asistentul său, Slim: „Vrei să te droghezi cu mine? Cu ce? Gack. Ce naiba e gack? Metadonă cristalizată. De ce îi spun gack? Pentru că acesta este sunetul pe care îl faci când ești drogat... Te face să te simți ca Superman. Și de parcă acele cuvinte ieșeau din gura altei persoane, am auzit: <<Știi ceva? Ce naiba? Da. Hai să ne drogaăm>>”, mărturisea Agassi.

Dar a venit și momentul în care ATP a aflat de problema sa. Agassi fusese înștiințat de medicul său că a picat testul antidoping, iar acest lucru îi aducea o suspendare de circa trei luni. În acel moment s-a gândit să scrie o scrisoare către oficialii ATP în care le-a spus că l-a concediat pe Slim, asistentul său care este cunoscut ca fiind un dependent de droguri și că deseori își punea drogurile în băutură.

Numele meu, cariera mea, totul era acum în joc. Tot ceea ce am obținut și pentru care am muncit putea curând să nu mai însemne nimic.

Apoi, am ajuns la minciuna principală a scrisorii. Am spus că recent am băut din greșeală dintr-unul din sucurile lui Slim și astfel am luat droguri fără să vreau. Am cerut înțelegere și clemență din partea lor și la sfârșitul scrisorii am scris <<cu sinceritate>>. Bineînțeles că m-am simțit rușinat. Mi-am promis că această minciună este sfârșitul acestui caz”, a povesti Andre Agassi în cartea sa. (foto: facebook.com/AgassiAndre)