Scandal cu decontarea transportului școlarilor. Reprezentanții elevilor, revoltați

Uniunea Elevilor Reprezentanți (UER) solicită autorități publice competente și implicate, acuzând-o pe ministra Învățământului, Ligia Deca, de nerespectarea promisiunilor cu privire la decontarea transportului elevilor.

Au trecut doi ani de la declararea neconstituționalității Ordonanței de Urgență nr. 50/2021, emise de fostul ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, prin care s-a plafonat decontarea transportului elevilor.

Decizia Curții Constituționale a României ar fi trebuit să schimbe situația transportului școlar, însă elevii sunt și astăzi privați de accesul la un transport gratuit. Mulți elevi nu beneficiază de nicio formă de transport, fiind nevoiți să apeleze la abandonul școlar, mai acuză UER.

Elevii rămân fără transportul gratuit promis

Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, introdusă sub mandatul Ligiei Deca, actualul ministru al educației, a promis gratuitatea transportului pentru toți elevii prin articolul 83. Însă, această promisiune s-a dovedit una falsă.

Conform Hotărârii de Guvern nr. 810/2023, modificată ulterior prin HG nr. 1337/2023, elevii care nu sunt școlarizați în localitatea de domiciliu și care nu beneficiază de transport public ar urma să primească o sumă forfetară lunară pentru acoperirea cheltuielilor de transport.

Această prevedere, concepută și implementată sub îndrumarea Ligiei Deca, s-a dovedit a fi o măsură ineficientă, întrucât sumele forfetare alocate sunt insuficiente și nu acoperă costurile reale de transport. În lipsa unor soluții potrivite, elevii sunt nevoiți să recurgă la alternative nesigure, cum ar fi autostopul, o practică ce pune în pericol viața acestora.

Uniunea Elevilor Reprezentanți: elevii abandonează școala

Deciziile Ligiei Deca nu doar că au limitat drepturile elevilor la transport, ci au anulat accesul multora la educație. Această situație nu doar că le pune în pericol siguranța, dar le îngrădește și dreptul la educație.

În mod concret, elevii abandonează școala sau lipsesc de la cursuri pentru că pur și simplu nu au cum să ajungă la școală. Deciziile ministrului nu doar că afectează accesul la educație, dar contribuie direct la continuarea discriminării și la abandonul școlar.

Deși în trecut a susținut public alocarea a 6% din PIB pentru educație, în mandatul său, Ligia Deca a asigurat doar un procent infim de 2% din PIB, nesemnificativ pentru reformele necesare sistemului. Promisiunile Ligiei Deca privind alocarea unui procent de 6% din PIB pentru educație au rămas doar vorbe.

În realitate, educația a primit doar 2% din PIB, un procent insuficient pentru a finanța programele de sprijin necesare, pentru a îmbunătăți infrastructura școlară sau pentru a atrage și motiva cadrele didactice. Promisiunile de schimbare și modernizare a sistemului s-au dovedit simple iluzii, lăsând educația într-o stare critică, departe de prioritățile de care ar trebui să beneficieze.

Ligia Deca. Sursa foto: facebook.com/deca.ligia

Sunt ignorate nevoile reale ale elevilor

În plus, noul Statut al Elevului, adoptat după opt ani de la ultimul statut, nu aduce nici o schimbare, ci continuă să ignore nevoile reale ale elevilor, fiind doar o adaptare minimă a statutului vechi. După o lungă așteptare de opt ani, elevii și-au pus speranța că noul Statut va fi un instrument real de susținere a drepturilor și nevoilor lor.

În schimb, noul document nu aduce nimic nou și se limitează la ajustări minore, fără să abordeze problemele cu adevărat presante ale elevilor. Astfel, statutul rămâne un document depășit, incapabil să răspundă provocărilor actuale și să creeze un cadru educațional mai echitabil și mai modern. Această lipsă de progres denotă fie o nepăsare față de vocea elevilor, fie o lipsă de perspectivă asupra reformelor necesare.

Elevii merită mai mult

România are nevoie de o schimbare semnificativă în abordarea educației. Elevii din România au nevoie de o conducere competentă, capabilă să respecte drepturile lor și să aducă reformele necesare pentru un acces real la educație de calitate.

Ligia Deca a demonstrat prin măsurile sale că nu este persoana potrivită pentru a ghida educația românească, iar elevii acestei țări merită mai mult.

Elevii au nevoie de autorități publice care să pună capăt nepăsării și dezinteresului care au afectat sistemul educațional, asigurându-le elevilor acces la o educație de calitate!

Sunt expuși unor pericole grave

„Este incredibil cum la doi ani de la decizia Curții Constituționale elevii din România rămân fără transportul gratuit promis, în timp ce autoritățile continuă să întârzie cu soluții reale. Mii de elevi sunt forțați să abandoneze școala, lăsați fără alternative de un sistem care pare surd la nevoile lor. Sub pretextul de a oferi sprijin, Ligia Deca a introdus prin Hotărâri de Guvern ideea de sume forfetare care nu acoperă nici pe departe costurile reale, iar cei care nu au transport public sunt lăsați să se descurce singuri, expuși unor pericole grave.

La nivel național, promisiunile nu se opresc aici: în ciuda susținerii de acum mulți ani a Ligiei Deca de a aloca 6% din PIB pentru educație, aceasta, în calitate de ministru, oferă un jalnic 2%, un procent care sabotează școlile și limitează drastic accesul la educație de calitate.

După opt ani de așteptare, noul Statut al Elevului nu este decât o copie lipsită de substanță a celui vechi, care nu adresează adevăratele nevoi ale elevilor din România. Nepăsarea autorităților a atins o limită intolerabilă. E nevoie de cineva care să înțeleagă cu adevărat cât de gravă este situația și să ia măsuri pentru a garanta elevilor dreptul la educație în condiții decente.”- Ștefania Popa, președinte UER

Despre Uniunea Elevilor Reprezentanți

Uniunea Elevilor Reprezentanți este prima organizație națională independentă care are ca scop reprezentarea intereselor elevilor din România. În urma eforturilor de a apăra drepturile elevilor depuse de Asociația Elevilor din Constanța în ultimii 10 ani, nevoia extinderii acestei mișcări la nivel național a devenit una evidentă și astfel a apărut Uniunea Elevilor Reprezentanți.

În contextul noii legi a învățământului preuniversitar, AEC a fost obligată să se extindă la nivel național.

Realizările Uniunii

Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și în contextul noii legi a învățământului preuniversitar, AEC a fost obligată să se extindă la nivel național.

Printre victoriile pe care AEC le-a repurtat amintim reacordarea dreptului de vot în Consiliul de administrație pentru reprezentantul elevilor la nivel liceal (2015), obținerea respectării legii în privința acordării reducerii la transportul local în comun și a burselor școlare pentru elevii din municipiul Constanța (2015) și obținerea acordării de manuale școlare gratuite pentru toți elevii din clasele a XI-a și a XII-a din România, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel Constanța (2016), declararea OUG 50/2021 neconstituțională în urma sesizării făcute de către AEC la Curtea Constituțională.