Familia Stelei Popescu a rămas cu o avere frumușică după decesul actriței. Aceasta era proprietara a două vile de lux, una în centrul Bucureștiului, cealaltă pe litoral, în localitatea 2 Mai, dar și a unui bloc cu trei etaje
Chiar dacă regretata actriță, Stela popescu, nu a apucat să-și facă un testament, ea a avut deseori discuții cu fiica sa adoptivă, Doina Maximilian, în care și-a manifestat dorințele în ceea ce privește proprietățile sale.
Stela Popescu a transmis familiei un mesaj clar în legătură cu averea ce aceștia urmează să o moștenească. Mai exact, regretata artistă a cerut familiei ca atunci când ea nu va mai fi, blocul construit de ea să nu fie înstrăinat. Clădirea care a fost ridicată chiar pe terenul lăsat moștenire de mama ei, în buricul Capitalei și care, inițial, era destinat închirierii, a fost transformat în casă pentru toată familia, scrie Cancan.
Mai mult decât atât, regretata actriță și-a dorit ca imobilul să ajungă, peste ani, în proprietatea celui mai mic membru al familiei, mai precis nepotul său, care astfel să continuie tradiția și să locuiască acolo unde cu zeci de ani în urmă, a stat și mama sa.