Scăderea leului s-a accentuat astăzi: 4,3398 lei/euro, cursul oficial
- Raluca Florescu
- 5 ianuarie 2012, 13:38
Leul s-a depreciat în raport cu euro astăzi, cursul oficial crescând astăzi cu circa doi bani în raport cu nivelul anunţat ieri, până la 4,3398 lei/euro. Ieri, în prima ședință de tranzacționare din acest an, leul a scăzut de asemenea, cursul oficial crescând cu circa 0,2 bani.
Moneda naţională s-a depreciat puternic în raport cu dolarul, până la 3,3796 lei/dolar, nivel în creştere cu aproape şase bani faţă de nivelul de ieri.
În raport cu francul elveţian, leul a scăzut de asemenea, până la 3,5629 lei/franc.
Astăzi, Consiliul de administrație al băncii centrale a scăzut nivelul ratei dobânzii cheie la 5,75% pe an, un nou minim istoric, după ce, în urmă cu doar câteva luni, nivelul dobânzii fusese de asemenea redus, la 6% pe an.
Totodată, BNR a decis "Menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit".
Nivelul este în prezent de 15% pentru pasivele în lei şi de 20% pentru pasivele în valută.